…Iată că Sosirea spre Dumnezeu (Sieben Publishing, 2010, despre care am scris la momentul apariţiei) nu este şi nu rămâne doar un simplu titlu de carte, ci dimensiunea spirituală dominantă, pare-se, a scriitorului (şi omului) Adrian Georgescu.
Descensio (7 caiete de la Frăsinei), noua carte a originalului şi inconfundabilului autor a fost scrisă, în perioada noiembrie 2010 – mai 2011, „pe cale şi în biserică”, fiind dedicată „cuvioşilor părinţi din Sfânta Mănăstire Frăsinei”.
În loc de prefaţă, „Şapte cuvinte. Ultimele”  dezvăluie – oarecum –  cititorului subiectul noii lucrări: „Nu-mi smulge din gură şi dintre degete cuvântul adevărului Tău: îngăduie-mi să-l scriu ca să-l înţeleagă toţi.
Îmi ridic braţele la poruncile Tale ca să le apuc căci am deprins să-Ţi urmez îndreptările.
Pomeneşte-mi – Doamne – cuvintele care încearcă să Te scrie. Fapta scrisului meu să mă mântuiască prin Iisus Hristos(…).”
Pentru a le desluşi/pătrunde sensul, am încercat să identific, mai întâi, cele „Şapte cuvinte. Ultimele”. Ale Mântuitorului. Iată-le: 1. Tată – iartă-i că nu ştiu ce fac. 2. Adevăr îţi spun ţie: astăzi vei fi cu mine în rai. 3. Femeie – iată Fiul Tău. 4. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu – de ce m-ai părăsit. 5. Mi-e sete. 6. Săvârşitu-s-a. 7. Tată – în mâinile Tale îmi dau Duhul.
„De dinapoia morţii – scrie Adrian Georgescu – iubirea îşi mlădiază lumina valorizându-i virtuţile ca puteri absolute ce dezvăluie totul a fi iubire. O dragoste mare îmbracă omul – după moarte – în Iisus Hristos care-mi lasă mie ultimele şapte cuvinte.”  Iar autorul le dezvoltă, le dă viaţă şi sens. Cu înaltă simţire spirituală, dar şi cu desăvârşită ştiinţă/profesionalism.
Şi aşa, cu plăcută şi acceptată trudă, din cuvânt în cuvânt, s-au născut/au luat fiinţă… 7 caiete. Fiecare (caiet) deschizându-se, după reguli sacre/monastireşti, cu Rugăciunea de dimineaţă, urmat fiind de ostenelile/frământările zilnice şi încheindu-se, neapărat, cu alesele cuvinte de mulţumire/proslăvire  cuprinse în  Rugăciunile de seară.
Fără să fi remarcat schimbări majore/fundamentale – nici în formă, nici de fond – faţă de Sosirea spre Dumnezeu, Descensio exprimă, totuşi, o altă experienţă/trăire a autorului: „Dacă scriu ceea ce scriu nu e de la mine ci de la Iisus Hristos: după ce mi-a străpuns inima şi mi-a fulgerat mintea şi am devenit cel care se înfăţişează scris prin cuvinte – existând şi trăind; trăind şi dăinuind chiar dacă uneori n-are de-a face cu mine; scârbit şi dat la o parte mă chincesc lăturiş zvântat de neputinţa de a înţelege şi chinuit de nevolnicia de a urma cele pe care le-am scris. Mărginaş dar nu azvârlit în afară; prea mic însă nu inexistent: eu care scriu. Nevoindu-ne printre picioarele Domnului nostru Iisus Hristos niciunul nu-I călcăm pe urme.”(pag. 202).
Asimilez, în traducere, „descensio” cu „scădere”, dar mai ales cu „coborâre”. Atunci când Dumnezeu coboară în om, mintea pătrunde în inima sa, contopindu-se într-un Tot. „Dumnezeu mi-a dat aurul rugăciunii şi eu îl topesc în cuvinte curgând acoperământ peste toate: rugăciunea mea copleşeşte întreg existentul…” scrie (superb!) Adrian Georgescu (pag.55).
…În ceea ce mă priveşte, recomand cartea creştinilor (practicanţi)/celor avizaţi. (Nu-i văd interesaţi pe atei. Şi nici pe liber- cugetători).  Iar, dacă ar fi să rezum cele cuprise în peste 200 de pagini ale cărţii Descensio, nu cred că aş afla alte mai inspirate/potrivite cuvinte decât (binecunoscutul dicton): „Nihil sine Deo”!  Concluzie îmbrăţişată – sunt sigur – şi de autor, (im)previzibilul Adrian Georgescu.