A încetat din viaţă la sfârşitul lunii trecute scriitorul Ioan Ţepelea, din Oradea, la vârsta de 62 de ani. Apropiat Cafenelei literare, în care i-au apărut poeme în câteva rânduri, a fost cunoscut mai cu seamă ca poet, publicând în ţară şi străinătate nu mai puţin de cincisprezece cărţi de poezie.
Ioan Ţepelea s-a născut în 3 iunie 1949 la Beznea, judeţul Bihor, România. A fost absolventul Facultăţii de istorie şi filosofie a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, al cărei doctor în istorie devine în anul 1995. Până în 1999 a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fiind şef al instituţiei de cultură a armatei din garnizoana Oradea. Din 1995 a predat la Universitatea din Oradea cursuri de istorie a culturii şi civilizaţiei şi istorie a civilizaţiei şi a ştiinţei.
A fost iniţiator şi fondator al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte de la Oradea (ASLA), îndeplinind funcţia de preşedinte executiv. A fost membru al ASPRO, al Uniunii Scriitorilor din România şi responsabil al Reprezentantei Uniunii Scriitorilor din judeţul Bihor. În anul 2001 a devenit Membru corespondent al American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA), Branch Director – România. În anul 2002 a organizat în cadrul Universităţii din Oradea cel de al XVII-lea Congres ARA, deţinând funcţia de Congress Chairman (director organizator).
A fost prezent cu poezie în antologiile: „Voix de Roumanie” (Marsilia, 1999), „Vânătoare de vise” (Editura Cogito, Oradea, 1997), Vid tystnadeus bord on Jon Milos” (Editura Symposion, Stockholm, 1998), „Antologia copilăriei” (Editura Emia, Deva), „Vise într-o linişte sumeriană” (Editura Cogito, Oradea, 2000). A obţinut Premiul „M.G. Samarineanu” în cadrul evenimentului „Zilele Revistei Familia”, 1995, pentru volumul „Trup rătăcind printre părţi de vorbire”, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1994, Premiul Asociatei Scriitorilor din Cluj, 1996, pentru volumul „Îndreptăţit la cădere în gol”, Editura Helicon, Colecţia Poesis, 1995, Premiul Revistei Convorbiri literare, Iaşi, 1999, pentru volumul „Exilat pe tăişul de sabie”, Editura Junimea, Iaşi, 1998.
A publicat de asemenea câteva studii istorice asupra perioadei 1918-1920, fiind premiate la târguri şi saloane de carte naţionale şi internaţionale. Între acestea se pot menţiona: „1919. O campanie pentru liniştea Europei” (1995), „1919. Sur le fronts de l’Europe nouvelle” (1996), „1919-1920. O campanie pentru liniştea Europei. Bilanţuri paradoxale” (1997), „Republica celor 133 de zile” (1998), „Republica Roşie sau cele 133 de zile ale guvernării bolşevice în Ungaria anului 1919” (2000).
Cafeneaua literară pierde un om ales, unul dintre prietenii ei.
Ioan ŢEPELEA…