* Defectul major al bolii: cel de-a te face prea generos faţă de tine însuţi. Bolnav, eşti neîncetat dispus să-ţi tolerezi slăbiciunile şi chiar să-ţi acorzi gratificaţii.
                        
* Carnea, acea „materie tragică”, după cum o numea un gînditor, exercită asupra spiritului o fascinaţie ce decurge din calitatea ei speculară, de oglindă a spiritului pe care-l adăposteşte.
                        
* Totul în viaţă, pînă şi Imposibilul, trebuie plătit.
                        
* Iluzia salutară a erorii: „Pînă şi desele noastre erori păstrează meritul de a ne deprinde pînă la urmă cu credinţa că totul ar putea fi altfel decît ne închipuim noi” (Lichtenberg).
                    
* Boala ca infirmitate a lumii, nu doar a individului bolnav, în măsura în care acesta întrupează lumea. Şi fiecare din noi întrupează lumea.
                        
* Nu vei fi adîncit suficient această lume pînă nu vei avea supoziţia transcendenţei fie şi a unui fir de iarbă.
                        
* Privesc, prin geamul spitalului, învălmăşirea norilor lăptoşi care intră în real şi ies, ceremonios, dintr-însul. Atît.
                        
* Ne putem juca cel mult de-a zeii, în nici un caz cu zeii.
                        
* Ceea ce ai scris, ai proiectat în afara ta, în lume. Ţi-ai eliminat textul, l-ai înstrăinat. Rămîi în continuare a te confrunta cu tine, nescriitorul, cu omul ca atare.
                        
* Theatrum Mundi. Agasat de faima dobîndită, cutare şi-a propus, cu toată seriozitatea, a juca rolul anonimului. Nu a fi anonim, ci doar a juca, un timp, rolul acestuia. Un „joc de-a vacanţa”.
                        
* Poetul care începe să scrie prea cursiv, prea muzical, e pîndit de primejdia „perfecţiunii” ca de-o formă de aroganţă sui generis. Îl simţim impertinent în raport cu sine însuşi.
                        
* Mizantropie curtenitoare: „Un om drăguţ este un om cu idei spurcate” (Swift).
                    
* Fatalitatea e tot ce e mai străin de precaritate şi, în ciuda acestei împrejurări, te simţi iremediabil precar din pricina fatum-ului tău.
                        
* Cusurul bolii: prea ampla ei umanitate.
                        
* Tot ce se leagă de suferinţă se deschide înspre artă. Boala: un ogor ideal pentru seminţele esteticului (acestea dau dovadă de un anume cinism, preferîndu-l).
                        
* Evident, boala dezaprobă statutul eului. Însă o poate face cu atîta iscusinţă, încît să-l flateze.
                        
* Tuşa energică de care ai nevoie spre-a da expresie convingătoare pînă şi lipsei de energie pe care o mărturiseşti.
                        
* Artistul se vrea mai mult admirat decît iubit. Dacă ar fi un demiurg veritabil, ar prefera iubirea.
                        
* Culorile extreme sunt cele mai sensibile la pete. Albul şi negrul.
                        
* A fi răbdător în reflecţie şi nerăbdător (fulgurant) în imagine.
                        
* Germenele creaţiei: o infidelitate generoasă, răscumpărătoare.