* Numai visurile noastre ne aparţin cu adevărat. Ele alcătuiesc acea mare forţă lăuntrică care ne dă curajul de a trăi.
* E bine să-i vezi pe oameni aşa cum ar trebui să fie. Dacă îi vezi mereu cum sunt în realitate rişti să ajungi şi tu ca ei.
* Ca să poţi fi bun, trebuie să fii puternic, iar pentru aceasta e nevoie să te fi verificat prin suferinţă.
* Din propria lor viaţă pot învăţa toţi cei care nu au ghinionul de a fi infailibili.
* Cauza lipsei de comunicare este mai întotdeauna lipsa de spirit.
* Tinereţea este acea fază a vieţii în care spiritul se poate îndrăgosti de materie pentru că i se pare că i-ar fi consubstanţială.
* A le cere copiilor şi tinerilor înţelepciune şi măsură este ca şi cum le-ai reproşa florilor că nu sunt seminţe. Educatorul trebuie totuşi să facă mereu acest lucru, pentru ca floarea neştiutoare de primejdii care i-a fost dată în grijă să poată lega rod la timpul potrivit.
* Arta convieţuirii: atenuarea nepotrivirilor.
* Conflictele fără soluţie sunt cele iscate între nivele îndepărtate ale gândirii şi simţirii.
* Ura este energie sufletească deturnată de diavol de la rosturile ei.
* De multe ori savurarea naivităţii altora nu este decât dovada unei mari naivităţi.
* Timpul este o apă tainică în care înotăm de când ne naştem şi în care ne înecăm odată fiecare.