Cortina de gheaţă

Ai pierit, ca ultima frunză
a toamnei pe râul grăbit!
Între noi un zid de granit…

De o parte,
luxurianţa dorinţelor,
somnul raţiunii,
neantul fiinţelor.
De alta,
seninătatea renunţărilor,
griuri rafinate
pe cerul depărtărilor.

O ultimă privire în sus
spre treptele de rubin
din apus,
o ultimă bucurie –
deşartă risipă –
incandescenţa iluziilor
de-o clipă.

Apoi, liniştea solemnă
a singurătăţii, tronând,
geometrie perfectă
a cristalului, luminând.

Învolburare încremenită,
zbor fulgerat,
extaz îngheţat
ca un concert de Bach!