Petru Verussi este una dintre personalităţile culturale peste care s-au aşternut pe nedrept umbrele uitării. Timpul este uneori nedrept, iar modesta noastră încercare de recuperare va aduce la suprafaţă implicit, sperăm, şi cauzele în aparenţă doar misterioase ale acestei nedreptăţi.
Petru Verussi s-a remarcat la mijlocul secolului al XIX-lea ca profesor de estetică şi istoria artei, conferenţiar, pictor, publicist şi parlamentar.
După propria declaraţie consemnată în Albumul Societăţii „Junimea” din Iaşi, înfiinţată în anul 1878, unde figurează la numărul de înscriere 44, Petru Verussi s-a născut la 17 iunie 1847 în satul Mărunţiş (comuna Costeştii din Vale) din judeţul Dâmboviţa. Se cunosc puţine date despre familie. Anumite informaţii care provin din familia Ghilin, cu care se înrudea, conduc la concluzia că noul venit pe lume a fost rodul unei legături legiuite dintre Anica, o localnică şi administratorul schimbului de cai de poştă din punctul Matraca (Poşta- Mărunţişu), staţie care făcea legătura, pe „drumul Glavaciocului”, între localităţile din Vlaşca, prin Ziduri (Brâncoveanu) şi Potlogi, cu Bucureştiul. Administratorul, pe nume Verussi, era aromân şi se înrudea cu celebrul Atanasie Torba Verussi, cel care, în 1831, sub domnia lui Alexandru Ghica, fusese numit de Banul Mihalache Ghica (la origine Ghiculeştii au fost şi ei aromâni!) antreprenor al construcţiilor din piatră care se realizau pe cursul râului Câlnău din judeţul Buzău. În timpul acestei însărcinări, se ştie, A.T.Verussi ajunge primul posesor al celebrului Tezaur de la Pietroasele, „Cloşca cu puii de aur”, descoperit în zonă. Înrudirea dintre aceşti doi Verussi care fuseseră aduşi în România, din Italia, de către domnitorul muntean este foarte posibilă atât graţie patronimicului de familie foarte rar întâlnit cât şi circulaţiei unei legende locale despre „Comoara lui Verussi”!!!
Petru Verussi (1847-1886)