„Nu-mi place să folosesc cuvinte mari, dar pentru mine, Ion Lazu, cu acest roman Veneticii, a reprezentat realmente o mare surpriză: este o carte admirabilă, excepţională din toate punctele de vedere. Ştim de-acum că nu subiectele mari fac literatura mare… Această poveste a unei familii de refugiaţi din Basarabia, odată cu întoarcerea frontului şi aşezarea ei în apropiere de Slatina, are un dramatism cum în puţine cazuri am văzut; o scriitură, de asemenea, extraordinară, îmbinând timpurile narative magistral, prezentul şi imperfectul evocării, aş spune teribil, încât pe alocuri mi-a indus un soi de atitudine tragică, prin aceea că omul victimă a istoriei devine un învingător… Această poveste a unor învingători – care îşi pierd averea, îşi pierd copiii, care se strămută mereu, sub vitregiile istoriei – este dominanta cărţii d-lui Lazu…. În totul avem de-a face cu o carte admirabilă…
Nu vreau să fac polemică, dar acum se vorbeşte cu insistenţă despre Cartea şoaptelor* a lui Varujan Vosganian. Eu cred că Veneticii lui Lazu este, din toate punctele de vedere, cu mult, cu mult deasupra cărţii lui Vosganian, dacă vreţi să vă dau un reper.”
 
* Pentru cine nu este la curent, precizăm că romanul lui V.V., despre tragedia armenilor, a fost aleasă „cartea anului” în 2009.

(Prezentare la Clubul de proză al ASB, marţi, 30.03.2010)