Grigore Alexandrescu, primul poet de curte român modern?
(Două secole de la naştere)  

„Ludovic al XIV-lea discuta despre poezie  cu Boileau, Moliere şi Racine”  – Stendhal

Greu de spus în ce împrejurări îl va fi cunoscut tânărul Grigore Alexandrescu pe Gheorghe Dimitrie Bibescu, viitorul domn al Tării Româneşti, cel care la sfârşitul anului 1842 întrunea aproape în unanimitate sufragiile Adunării Obşteşti Extraordinare convocată, potrivit dispoziţiilor Regulamentului Organic, pentru alegerea domnitorului. În orice caz, din câte se ştie astăzi, el nu a ajuns la Bucureşti mai devreme de toamna anului 1830. La această dată funcţiona aici deja şcoala franceză a lui Vaillant (unde adolescentul – îl numesc astfel fiindcă sunt şi alegaţii potrivit cărora s-ar fi născut în 1815! –  venit de la Târgovişte va face o figură frumoasă, impresionând printr-un  pronunţiament ireproşabil al stihurilor franţuzeşti!) şi, se pare, era extrem de activă Soţietatea literală românească (1827!) adăpostită în casele lui Dinicu Golescu de la şosea, conclav tineresc de la ale cărei reuniuni nu lipseau, printre alţii, cei doi fraţi, Gheorghe Dimitrie Bibescu şi Barbu Dimitrie Ştirbei, amândoi viitori domni ai Tării Româneşti, ultimul autorul în fapt al uneia dintre variantele textului acelei prime tentative de lege constituţională la noi, adoptată în 1830-1831. Fraţii  Bibeşti erau absolvenţi de temeinice studii juridice, cu doctorate (!) de stat obţinute la Paris. În casa de pe Podul Mogoşoaiei a lui Dinicu Golescu, unde Gr. Alexandrescu a pătruns datorită prieteniei cu Heliade Rădulescu şi Ion Ghica, tânărul oacheş se va fi lăsat cucerit de tiradele  retorice şi variile cunoştinţe despre arte  ale „negurosului” fiu de boier oltean ai cărui strămoşi împrumutaseră cognomenul de Bibescu de la un toponim local parcă predestinat să devină celebru.