A zecea elegie de pe strada mea – masonica

Unde se termină zidul de aer începe zidul de apă

Aici apar tot felul de spasme sentimentale, de spaime animalice – cine le mai ştie numi când ceaţa se aşterne peste mintea oricum tulbure înaintea extincţiei

Am închis strada sub pleoape să nu se piardă la răspântii. Acolo e locul cel mai periculos acolo unde faci popasurile. Îndată ce te opreşti drumurile încep să te soarbă tu nu poţi face nimic altceva decât să te diluezi treptat nu mai ştii din ce direcţie ai venit şi în ce direcţie te duci nu-ţi mai recunoşti chipul mama feciorii degetele nici cuvintele nu te mai recunosc şi se despart în silabe şi pleacă de la tine.

Am închis strada sub pleoape să nu se piardă la răscruci. Am o singură moarte şi o întorc pe toate părţile să nu fie roasă la încheieturi – ar fi păcat să se rupă exact atunci când o voi îmbrăca, în ziua aceea de sărbătoare când se vor şterge hotarele şi toate zidurile fi-vor de spumă ziua aceea de sărbătoare ca o noapte nesfârşită de dragoste ca un sărut al prinţesei nedormite mirosind a mosc mirosind a dor mirosind a zbor uşor de cocor de asta am închis strada sub pleoape azi nu trece babidya şi pot veni poetesele wilhelminele şi sabilele să mă prade să-mi fure mănăstirile rugile mătăniile îngenuncherile singurătăţile ce-aş putea să mă fac fără pustnicia de toate zilele pe care o strâng cu drag la piept?

Numai tăcerea babidyei mă înţelege numai absenţa ei este un răspuns satisfăcător mon doux mon tendre mon merveilleux amour de l’aube claire jusqu’a la fin du jour

Am ştiut că Juliette mă va trăda – et plus le temps nous fait cortege et plus le temps nous fait tourment mais n’est-ce pas le pire piege que vivre en paix pour des amants – mais ou est La Chanson Des Vieux Amants?

Je me déchire un peu plus tard şi totul s-a prăbuşit între zidul de apă şi zidul de aer I tore a little later Ho strappato un po ‘piu tardi Ich riß ein wenig später Arranqué un poco más tarde                          
să nu se piardă la răspântii

A treisprezecea elegie
de pe strada mea

Arredamenti d’interni scrie pe firmă – dincolo de vitrine se tranşează active sentimentale hectare întregi de suflet ca subiect de tranzacţii mai mult sau mai puţin oneroase

Circulaţia fost interzisă, în pasajul pietonal se va face un târg de vise, acum e doar şantier, sunt lucrările în toi, sosesc transporturi de plante halucinogene, tone de păpădie şi de busuioc, de rostopască şi de muşeţel

La margine un bătrân desculţ vinde pe sub mână fotografii vechi, până când vine poliţia călare şi-l încalţă (aici jocul de cuvinte rămâne intraductibil!) mai dă-i în pegasul mă-si! – strigă vecinul de la şapte şi varsă peste ei apă clocotită

Bazar de speranţe în subterane pe strada mea, colcăie femei deşucheate care-şi ard sutienele, ne aşteaptă o decădere a imperiului, un matriarhat măcinat de orgolii, de impudoare şi de mori de porumb şi – de mori să nu uiţi să te-ntorci uneori

Va ninge cu şopârle, va ploua cu peşti, vor râde mieii tineri la fereşti şerpii li se vor încolăci cuminţi între pulpe, vor pica îngeri limpezi din cer, nu va fi furtună căci un pescar cu vâsla la-ndemână va sparge norii care ne ascund de styx

 E o zi cu noroc şi o noapte aşişderea, totul se decorează atât de frumos cele mai straşnice feministe sunt aici şi dansează din buric

Pe strada mea

Se scurg în grupuri lascive spre arenele circului unde vor aplauda luptătorii pentru drepturile animalelor, insectelor, păsărilor, pentru drepturile poeţilor de a fi vegetarieni şi sedentari.