Cri – Cri – uri de toamnă

* * *
…apoi într-un fel de alb
dezbrăcat şi singur şi stingher…
cât ţi-ai iubit durerea? moartea-i
anestezie? cenuşă? somnifer?

vindecat de lume la picioarele Sale
cristalu-n care eşti, e tot ce-a fost mister.
 
* * *
dangăte cu arome de fragi – noi,
clopote ce nu se mai despart.

zăpezilor, zăpezilor, zăpezilor,
iată
îndurerările frumos vă mai ning
prin
sărbătorile din pânza de ding-dang… ding…
 
* * *
puntea-i îngustă şi aş putea să n-o trec,
puntea-i verde din lemn verde de-amar
dar o chemare mă cheamă, cum versurirea te cheamă,
cum căderea cântând în cer de
icar.
 
* * *
noaptea  asta nu-ţi mai cere
noaptea din noaptea şoptirilor
tale, ioane, la curtea uitării
întemniţarea-i mult mai puţin
decât o tavă de aur decât
tăierea cuvântului. oh, dansul irodiad
şi blestemul din om greu cât
pustiul pământului.
 
* * *
fie-ţi fântânile pline
cu setea,
să bei
apă amară
şi din dulcele dulce să-nduminici
dulcele sării pe geana de seară.
 
* * *
la pradă-n crâng
pleacă luna,
cu vraja ei
se străluce promoroaca,
în broderii de îngere,
pleoapa.

* * *
îngerita jale – cântecul vesel
al orbului înrourând
petale.
 
* * *
între cântecele-ndelurite   
răscoalele greierilor
prin iarbă pitite.
 
* * *
vânătorul mângâie în somn vânătoarea,       
vânătorul mângâie în somn amintirile unui târziu,
treaz
numai ochiul-pasăre, întunericul
şi ceasul în care n-am să mai fiu.
 
* * *
răsar        
nisori. cu uşile deschise
troienele… lerui, Doamne, lerui ler,
lerui de copil sărman,
fericit colind acum la casa mea –
inima aceasta cu ferestre amare.