În sinteză, privind personalitatea creatoare a poetei Persida Rugu, am remarca de la început ampla ei respiraţie filozofică şi meditaţie în singularitatea universului propriu, dar şi inefabila percepere a nuanţelor umane ale devenirii. În anul 2008 i-a apărut la Editura Risoprint, din Cluj-Napoca, volumul de poeme “VIAŢA DUPĂ AZELMAN”, într-o a doua ediţie, iar în anul 2009 o a treia ediţie. Cum n-am văzut şi prima ediţie, cea din anul 2007, am rămas marcat, la citirea următoarelor ediţii, de lirica de excepţie a poetei, din câte ştiu şi profesor logoped într-un centru interşcolar, psiholog/consilier în învăţământul special, de educaţie incluzivă, precum şi cadru didactic în învăţământul universitar particular. În fond, asta înseamnă, pur şi simplu, enorm de mult din punct de vedere profesional şi umanitar, în contextul social actual şi, desigur, la fel pentru profilul liric al poetei. Lăuntrul cu care Persida Rugu curge într-un “dulce stil clasic” şi vădeşte, şi chiar se augmentează, dintr-o interiorizare mai mult decât profundă şi, în acelaşi timp, şi emblematică pentru cel ce se vede urmărit amarnic de trista revoltă a eului dintre cele două lumi, îndrăznesc să spun cea a fiinţei şi cea a nefiinţei.
Cele spuse pot da o măsură destul de reală a felului în care poeta construieşte, în aspiraţie ca pe fluviul care ne strigă, mereu, chiar “dincolo de amintirile noastre”…