Se pare că îi vom asculta pe nebuni, nu pe înţelepţi
Şi că va trebui să spunem da,
de nu pretutindeni ni se va spune nu.
Se pare că pomii îşi vor pierde frunzele pentru totdeauna
Şi că va trebui să ne plecăm mintea pentru câţiva bani.
Se pare că vecinul meu nu-mi va mai fi prieten
Şi că ruga mea nu va fi auzită.
Se pare că vântul va bate tare
Şi-mi va lua cu el iubirea.
Ies din tunel,
Strig şi plâng.

Duşul

10h30, ies de sub duş,
Respir în tăcere
Apoi ies pe balcon.
Păsările cântă şi vântul mângâie frunzele
Sunt curat.
Aprind televizorul…
Ce păcat, trebuie să mă spăl din nou.

Ziua de cumpărături

În după-amiaza asta mi-am făcut cumpărăturile la supermarket, acolo unde, o dată în plus, n-am făcut afaceri prea bune. Camerele de luat vederi râd de mine văzându-mi lista lungă şi plină de ştersături şi căruciorul plin ochi. Ca în fiecare săptămâna, mă târăsc prin labirint cu ochii larg deschişi, traversând ceaţa. Melodiile mă leagănă în acest dans caraghios al conştiinţei. Iau din fructe şi legume ca şi cum acestea ar fi fără suc şi parfum (poate că aşa şi sunt). Gust totuşi o cireaşă gândindu-mă la cumpărăturile de săptămâna trecută. Ce tare seamănă zilele… Gustul cireşii? L-am uitat deja. Oamenii din jurul meu au ochii deschişi, ca mine, dar nu ne vedem. Un orb poate foarte bine să vadă culorile curcubeului. Un copil îmi surâde. Conştiinţa de a fi ca şi mort mă aduce la viaţă.

Preţul reuşitei

Cu ochii umeziţi de vântul durerii
Privesc doi porumbei care sărbătoresc iubirea.
Îmi petrec timpul cu oamenii
Cu atenţia fixată
Asupra rândurilor pe care le-au scris.

Ambiţia omului modern, să reuşească cu orice preţ.
Să te pliezi voinţei celorlalţi.
Mi-am pierdut din prieteni
fiindcă ceasurile trec prea repede.
Am ratat întâlniri, examenele se apropie.

Fug după timp şi fericirea se duce.

În româneşte de Letiţia ILEA