Ileana Iordache (Streinu):
"Am avut doi taţi şi două mame…"

Stimată doamnă Ileana Iordache, sunteţi unica fiică a ilustrului om de cultură (critic şi istoric literar, poet, publicist, traducător) Vladimir Streinu. Cum se explică faptul că toată viaţa v-aţi manifestat public cu acest nume şi nu, cum eu consider normal, cu acela de Ileana Streinu sau Ileana Streinu-Iordache după precedentul creat de mama dumneavoastră, romanciera Elena Streinu-Iordache?

– Domnule Ghilimescu, începând cu certificatul de naştere, numele meu adevărat este Maria-Elena Iordache, nume folosit ca elevă, ca studentă şi în toate actele necesare, altele decât cele de stare civilă.
Fireşte, copil fiind, am avut şi eu un nume de alint, asemeni tuturor copiilor, părinţii mei mi-au spus Ussy! Din copilărie şi până la vârsta adolescenţei, am existat cu dublă identitate; aceea a actelor şi aceea de „Ussy, fata lui Streinu”. Aş mai putea adăuga că de fapt am avut parte, la un moment dat, de o cvadruplă identitate, fiindcă după primul meu soţ, în actele de stare civilă, am devenit Maria-Elena Bogza, iar ca persoană publică eram „Ussy, nevasta lui Radu Tudoran”.
Între timp însă, apăruse cea de a cincea identitate, aceea a unei studente anonime, căreia doamna Aura Buzescu, marea actriţă a Naţionalului şi marea mea profesoară, i-a spus „Ileana Iordache”. Sub acest nume am încercat să traversez, anonim, nişte ani foarte grei pentru părinţii mei, pentru mine; nume cu care am început să şi joc pe scena Naţionalului încă din anul întâi de facultate. Aşa am putut, câştigând ceva bani, să-mi ajut părinţii care nu aveau nici un fel de venituri, să salvez contractul de închiriere, telefonul şi câte altele; eram „în câmpul muncii”.

2007-05-04T16:00:00+03:00