Se vorbeşte despre cultura de centru şi cea de periferie, delimitându-se două noţiuni a căror graniţă este adesea imperceptibilă. Se vorbeşte despre satul global, însă se trasează hărţi culturale în interiorul ţării.
În Banatul Montan, la Reşiţa, s-a încheiat  a XXVII-a ediţie a întâmplării culturale, intitulată ,,Reşiţa în 10 dimensiuni”. Am fost şi eu (cei drept, cu nişte ani buni în urmă) printre aceia care proiectau asupra Reşiţei, o prejudecată: Reşiţa, oraş industrial sau, în sfârşit, post industrial, oraşul Combinatului Siderurgic şi al Uzinei Constructoare de Maşini… A fost un noroc acela de a fi ajuns acolo, între scriitori, artişti plastici, filologi, oameni de teatru, folkişti…Am aflat că Reşiţa este supranumit Oraşul cu Poeţi, acesta fiind titlul unei antologii dar şi al unei colecţii de poezie.
E mare lucru ca un oraş să îşi celebreze cultura, sub egida aceleiaşi manifestări, constant, douăzeci şi şapte de ani! Negreşit, meritul îi revine profesorului Horaţiu Vornica, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, cel care găseşte – de atâta vreme – forţa, resursele şi curajul de a nu abandona o tradiţie culturală de peste un sfert de veac. Au avut loc vernisaje, lansări de carte, spectacole de teatru şi folclor, dezbateri. A fost prezent prof. univ. dr. Mircea Martin, reşiţean de origine, la o întâlnire cu Cenaclul Literar Semenicul. Cu acest prilej, s-a lansat volumul ,,Universitas”, a fost o dată un cenaclu, antologie realizată de prestigiosul critic literar amintit.
Nu mi-am propus o enumerare a evenimentelor care s-au desfăşurat timp de zece zile, unele în paralel, în clădirile Casei de Cultură a Sindicatelor şi Teatrului ,,G.A. Petculescu” din Reşiţa, ci să subliniez că viaţa culturală din acest oraş e vie, freamătă şi respiră prin oamenii ei. Că sălile au fost pline şi aplauzele prelungite. S-a acordat titlul de Senior al Culturii Caraş-Severinene domnilor Petru Comisarschi, artist plastic, Marcu Mihail Deleanu, scriitor şi Gheorghe Jurma, scriitor şi editor.
Oraşul de la poalele muntelui Semenic îşi respectă intelectualii, creatorii, valorile şi ceea ce este important, nu are nici un complex cultural.
Toate acestea le-am trăit într-un sfârşit de toamnă adiată de chihlimbar, în care asfinţitul se topea în prietenie iar vinul roşu se limpezea în poeme.