Anul trecut, poetului Florian Stanciu, din Piteşti, i s-a editat o carte la Editura “Eminescu”, coperta, agreabilă, fiind semnată de Mara Diaconu. După nu mai puţin de şapte titluri, două de proză şi cinci de poezie, autorul revine cu a opta carte de versuri, aceasta fiind împărţită în: Războiul cu pădurea – file amânate, file cenzurate, Graffiti pe sub ceruri de vară şi, în sfârşit, Antepenultimele.
“Războiul cu pădurea” este un pretext în facerea poeziei, bănuim noi. Cu subtilul “file amânate, file cenzurate”, prima secţiune debutează cu Ecouri dintr-un recviem întrerpt, unde timbrul poemului pare esopic. “Veneau maşinile rinocerii de fier/să cutremure văzduhul priveliştea/să smulgă din vatra de naştere făptura…”; ca mai apoi să urmeze O piatră – un chip: “O piatră – un chip -/o tărie incoruptibilă/vreau să zic. Lupii/… urlă-n hotare sânge visează/histrionul pădurii – vulpea – târcoale/dă curţilor noastre/Casa ta/… se apără veghind cu/albul şi sclipătul orbitor/al zăpezii/E de-ajuns?”
Cotidianul îşi face şi el loc, predilecţia autorului fiind însă poemul de factura psalmilor biblici, dacă nu ne înşelăm, unde versurile curg, fără punctuaţie.