VREMEA SĂBIILOR
I
Trăiam vremea săbiilor, cailor şi a timpului.
Consoanele se iubeau cu vocalele
iar vrăbiile şi secundele se împerecheau,
şi totuşi
îmi curgea văzul pe ochi ca râurile Vavilonului –
Diabolul şi sta pe o piatră
şi din el asculta –
asculta cum cântam
amintirile
în care erai.
Te deversam, din inimă şi din sânge,
iubito,
ca hidrocentrala apele sale
şi vântul
zalele frunzelor lui.
Vântul, da, ce egretă
a foamei dusului tău!