– Doamnă Nina Vasile, aţi avut un loc important până nu demult la revista Adevărul literar şi artistic… Parcă nu mai sunteţi acolo. Ce s-a întâmplat? Aţi demisionat? Aţi fluierat în biserica literaturii române? Nu aţi urmat „indicaţiile”? Aţi supărat pe cineva de deasupra dvs.?
 – La revistă, am colaborat şase luni, în 2005, înainte de a relua Atelierul de creaţie la Biblioteca Metropolitană, unde lucrez din ’98. Am demisionat, într-adevăr, şi expresia pe care aţi folosit-o e potrivită în sensul că eu sunt atipică, prea rebelă pentru a respecta  „indicaţii”, mai ales când vin fără să mi se spună de la cine. Dar „rebeliunea” mea a venit întotdeauna dintr-un mod de a-mi reconstrui pe cont propriu orice primesc din afară, orice am de făcut sau primesc ca dat de la alţii. Asta nu înseamnă că sunt incapabilă să mă conformez unor reguli, fie şi foarte riguroase, totul este să aibă sens pentru mine. Ceea ce nu s-a întâmplat la Adevărul Literar.