poate că visul ţi-a ridicat palmele

oraşul se dezmeticea greu din
 fereastra hotelului.
„să cazi ca un înger şi să te ridici ca om!” – strigă
câte unul
aşa mai plin de sine.
în gara dosită de umbrele marginii fluieră
locomotive cu abur. ştiu că sunt locomotive cu abur
după dimineaţa asta afurisită dintr-un oraş
care nu-i pentru tine şi-n care vei fi numai a mea.

săptămâna asta s-a oprit lângă far, jos pălăria!

pe asfaltul din faţa săptămânii
 dejunează timpul
unui prezent ce ieri a fost îndestul de limpede
 de întrevecimea
unei zile care nu îl suferea prea obosită de atâta
 căutare.
dă-mi mâna! oricând poţi în schimb a mă da.
 numai că
s-ar putea ca într-o zi de execuţie
 soarele să nu lase ca
în seara acelei zile buciumul să sune cu jale.
săptămâna aceasta
 îi avantajează pe cei ce aşteaptă
aproape de far.