Lumea văzută de Ion I
Litera visului

După-amiază liniştită. Plimbare fără ţintă printre formaţiunile de blocuri noi, cu puţine spaţii verzi amenajate. Dominante în cadru, terenurile virane răscolite de cauciucurile basculantelor, cu răni încă vii, supurând cărămizi şi cabluri groase de sârmă, subliniind graba şi neglijenţa celui care a cusut operaţia. N-a fost timpul material suficient să se cureţe şi să se îngrijească locul, ca să poată fi aplicat pansamentul steril.
În faţa mea, un scriitor cunoscut al urbei, sprijinindu-se în baston, profesor, pensionar tot ca mine, uşor grăbit să iasă din cartier spre o margine. Cartierul Trivale e aşezat pe un deal deasupra pădurii şi se intră în el din partea opusă, după ce ai urcat coasta, lăsând cumva în stânga Stadionul „Dobrin” şi Cimitirul Eroilor, pe lângă clădirile fostei unităţi militare de tancuri care se interpun orizontului. Acolo e multă verdeaţă, dar gardul înalt nu-ţi dă voie să admiri priveliştea. După clădiri, şoseaua trece, continuându-şi drumul spre Drăgăşani.
Spre acea margine a cartierului ne îndreptăm, unde domină azi o biserică nouă ridicată cu ajutorul contribuabililor cu dare de mână din cartier şi nu numai. Cunosc unul, patronul Editurii Pământul, cel cu concursul de literatură modernă, şi el şi-a lăsat obolul aici pentru liniştea sufletului de după, venind de la Smeura unde avea o vilă cu multe camere… Nu ştiu, n-aş vrea să supăr, filozofez. Trăieşti aşa în spaţii succesive, ca-ntr-un tren, mai multe vieţi? Părerea mea, tot una! Şi aia care e, ţi-o risipeşti deschizând uşi şi n-ai măcar cum te muta zilnic din cameră în cameră, ca să schimbi sau să împărtăşeşti perspectivele.