Freud – călător în Italia

Un geniu în plimbare prin Italia: Sigmund Freud face pe turistul, vizitează muzee şi biserici, se bronzează pe plajă la malul marii, cumpără obiecte şi suveniruri, doarme în hoteluri confortabile, mănâncă în restaurante şi pizzerii bune şi ţine cu grijă socoteala cheltuielilor. Nu face fotografii, căci, la acea epocă, nu era un lucru prea la îndemână, dar achiziţionează o mulţime de ilustrate şi vederi, pe care le expediază aproape zilnic familiei. În afară de salutări, fiecare ilustrată conţine indicaţii despre loc, un rezumat al activităţii din acea zi, un comentariu despre persoane sau mâncare, construind astfel o întreagă panoram(ic)ă ce se desfăşoară dinaintea noastră pe parcursul a aproape treizeci de ani, din 1895, până în 1923.
Preţiosul material, păstrat până acum la Muzeul Freud din Londra, într-un dosar pe care fiica Ana l-a numit “Scrisori din călătorii”, face subiectul unui frumos volum, în care sunt adunate doar o parte dintre scrisorile şi ilustratele trimise de el de-a lungul anilor, selecţionate şi aşezate în ordine cronologică. Unele dintre ele au mai fost publicate, în alte contexte; o nouă lectură, aceasta, în contextul cultural şi istoric şi în succesiunea cronologică în care au fost scrise, capătă, cu siguranţă, noi semnificaţii. Titlul volumului e mai mult decât sugestiv: Inima noastră priveşte spre sud (ed. it., Il nostro cuore volge a sud, prefaţat de Antonio Gnoli şi Franco Volpi, îngrijit de Christfried Togel, Ed. Bompiani, 2005), indicând un program şi un sentiment mereu dominant la Freud. De la Lavarone, destinaţia frecventă a călătoriilor sale, îi scria soţiei: “Inima noastră priveşte spre sud, către smochini, castani, dafini, chiparoşi şi anticariate”.  
A-ţi vârî nasul în viaţa intimă a unei persoane, mai ales când aceasta nu mai trăieşte, deci nu se mai poate apăra, creează mereu o senzaţie de disconfort. Mai ales în cazul lui Freud, care detesta biografiile şi care a distrus o mulţime de urme, tocmai pentru a nu-i putea fi reconstituită viaţa, în toate aspectele sale. Şi, totuşi, aspectele private ale multor personalităţi au reprezentat mereu o atracţie pentru cititori. Ne permit, uneori, să ne apropiem mai mult de aceste genii, fără să ne împiedicăm în deferenţe, considerându-i ceva mai asemănători nouă, ca atunci când gustă “o delicioasă omletă cu ceapă” la Sorrento şi “o minunată baie cu cai de mare” la Veneţia. Sau atunci când observă lumea şi, mai ales femeile, pe care Freud le considera minunate, în special la Roma: “Romanele sunt, în mod straniu, frumoase şi când sunt urâte”, scria el. Pentru femeia care-l aştepta acasă, soţia sa Martha, are mereu sentimente de solicitudine şi afect. Martha, căreia nu-i plăcea să călătorească şi care a fost, de multe ori, substituită de sora ei, Minna (cu inevitabilele bârfe ce au urmat), este destinatara celor mai multe dintre mesajele sale, care, puse în rând, descriu şi inevitabila parabolă a evoluţiei raportului dintre ei. Se pleacă, de fapt, de la “draga mea comoară”, cum se adresa la începuturi, trecând prin “dragă soţie”, în 1900, şi “dragă Martha”, în 1904, până la “dragii mei”, în cea mai mare parte a ilustratelor şi scrisorilor din ultima perioadă.