Neagu Djuvara sau jocul de-a etimologia

În cartea sa Thocomerius – Negru vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Humanitas, 2007, Neagu Djuvara se ocupă de unele nume româneşti vechi şi, necunoscând sau respingând etimologii date şi acceptate de cărturari cunoscuţi, îşi încearcă puterile de etimologist, pierzând din vedere că terenul etimologiei este alunecos şi greu de parcurs fără informaţii credibile şi fără o pregătire lingvistică serioasă. Domnia sa descoperă o puternică influenţă cumană în antroponimia şi toponimia românească şi îi blamează pe cei care nu s-au lăsat furaţi de o astfel de influenţă.  
Noi n-am ştiut „să arătăm strânsa noastră dependenţă de popoarele care ne înconjurau sau ne cotropeau” (p. 8). Ne spune că doar N. Iorga era „singur în măsură să lămurească întru câtva taina naşterii poporului român”, dar nici el „n-a purces cu adevărat la analiza acestui proces de interrelaţii” (p. 8), de aceea autorul acestei cărţi se consideră dator să lămurească o seamă de aspecte neclare din istoria noastră.
În această situaţie, se cere „o nouă interpretare a unor documente demult cercetate şi analizate, dar adesea nu corect traduse sau interpretate şi nu apropiate unele de altele cum ar trebui” (p. 8).
Neagu Djuvara crede că „voievodatele româneşti sunt rezultatul indirect al ultimului val [de migratori, n. n., I. P.-S.], cel cuman, lovit şi strangulat, la rândul lui, de valul mongol din 1241” (p. 9).
Aparent, primele state româneşti apar în sec. al XIV-lea, dar de fapt ele se nasc, în alte structuri teritoriale, mai restrînse, cu mult înainte. Prin urmare, o întrebare precum: „De ce primul voivodat românesc apare, şovăielnic, cu doar mai bine de o sută de ani [decât statele din jurul nostru, n. n., I. P.-S.] decât acesta din  urmă” [cel sârbesc, în sec. al XII-lea,n.n., I. P.-S] este o falsă problemă şi trebuie corectată sever!