Vasili KAMENSKI (1884 – 1961)

S-a născut în familia unui administrator la minele de aur. Rămâne orfan de la vârsta de 5 ani. În anii 1902-1906 este angajat la căile ferate, publicând primele versuri în presa locală. Este atras de teatru şi joacă pe scena provincială. În 1906 vine la Petersburg, susţinând examenele gimnaziale, după care se înscrie la cursurile de agricultură. În 1908 trece pe la „noua revistă de debuturi literare” „Primăvara” unde, spre surpriza lui, i se propune postul de secretar de redacţie. Împreună cu D. Burliuk (de la care ia lecţii de pictură), V. Hlebnikov şi E. Guro organizează grupul literar cubofuturist. Scrie o piesă, acceptată pentru montare de unul dintre teatrele petersburgheze. Duce la bun sfârşit romanul antiurbanistic „Blindajul” (1910), redactează volumele colective ale futuriştilor. La începutul anului 1911 cumpără monoplanul „Blériot XI”, devenind unul dintre primii aviatori din ţara sa (1910–1911) care a şi introdus în limba rusă noţiunea de „samoliot” (singurzburător), adică – avion. Invitat de D. Burliuk, în 1913  vine la Moscova, unde face cunoştinţă cu V. Maiakovski. La Muzeul politehnicii ţine conferinţa „Aeroplanele şi poezia futuriştilor”. Pe banii câştigaţi din „spectacolele aeriene” îşi procură un lot de pământ pe malul râului Kama, construindu-şi o casă în care îşi petrece cea mai mare parte a timpului. Din 1914 începe să-şi publice „poemele din beton armat” – „Tangou cu vacile”, „Constantinopol” ş.a., ce aveau forma unor cărţulii în cinci colţuri (file cu un colţ tăiat, liniate în figuri geometrice iregulare, completate cu litere „pline” sau secţionate  – cuvinte „transraţionale”; peste mai mulţi ani, în Occident, atare experimente grafice au fost numite „poezie concretă”). În anii 1913-1914, împreună cu David Burliuk şi Vladimir Maiakovski, întreprinde turnee poetice şi de reprezentaţii aviatice.  În 1916-1917 locuieşte  la Tbilisi, evoluând cu succes pe arena circului. Pe banii câştigaţi îşi editează amplul volum selectiv „Fete desculţe”. În 1917, revenind la Moscova, organizează „Cafeneaua poeţilor”, iar în timpul revoluţiei lansează „Decretul despre poezia zidurilor, Despre pictarea străzilor, Despre balcoane cu muzică, Despre carnavalurile artei”. A mai publicat cărţile „Zvoniri primăvăratice” (1918), „Asta e…” (1927), „Tinereţea lui Maiakovski” (1934). În 1918 editează volumul de eseuri şi memorii cu un titlu-bumerang, să zicem: „A lui – biografia mea de mare futurist”.
(Prezentare si traducere – LEO BUTNARU)