Octavian Doclin – Firul cu plumb/The Plummet (Editura Anthropos), poeme/poems, varianta în limba engleză: Ada D. Cruceanu. Un nou volum al cunoscutului poet reşiţean, legitimat, ca să zicem aşa, cu mai mult timp în urmă de Al. Cistelecan cu aceste cuvinte puse pe-o copertă a cărţii: „Scriitura rafinată, suplă, a lui Octavian Doclin îşi asumă intemperanţa vizionară în cadre nostalgice, făcând din melancolie un spectacol şi din trama referenţială o ecuaţie problematică”. Să cităm şi un poem într-un catren, Floarea sângelui: „Prea aurii sunt porţile prin care/poţi să zăreşti grădinile din grai/şi floarea sângelui cum înfloreşte/în locul preasuavei, la MASAMEADERAI”.
Radu Ulmeanu – Ospeţele iubirii (Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012, colecţia Opera Omnia). Dacă, în general, cunoscuta de-acum colecţie a editurii ieşene nu este dedicată întregii opere a unui poet, în cazul de faţă există o concordanţă perfectă între ce scrie pe copertă şi ce se află în cele 670 de pagini – adică, peste 40 de ani de poezie. Antologia beneficiază de două prefeţe semnate de Barbu Cioculescu şi Alex Ştefănescu.
George Filip – Fântâna dorurilor (Editura SINGUR, Târgovişte, 2012). Dintr-o autoprezentare, aflăm că George Filip are 73 de ani şi este originar din Tuzla, de pe malul mării. Cu exact 33 de ani în urmă, a emigrat din motive politice, rătăcind prin Austria, Germania şi Franţa, iar de 30 de ani locuieşte în Canada, la Montreal. Fântâna dorurilor reprezintă cea de-a 33-a carte de poezie a autorului. Având ca subtitlu pe copertă un fel de moto: „Eu am pierdut o ţară – ţara a pierdut un poet”, cartea cuprinde poeme nostalgice, patriotice, de dor de ţara natală, de înţeles în condiţiile date: „Baladele de pe la noi,/Ca păsările migratoare,/Ascunse-n inimile noastre/S-au dus şi ele-n emigrare…”
Aurelia Corbeanu – Păsări migratoare (Editura TIPARG, 2012). Roman de actualitate cu personaje feminine alegând de nevoie emigrarea lucrativă. În postfaţă, Gheorghe Păun conchide: “Personajele sunt credibile, întâmplările sunt credibile, locurile, casele, peisajele sunt creionate rapid şi pregnant, din cuvinte puţine şi bine alese./…/O carte a vremurilor noastre, care, cu o promovare potrivită, poate ajunge pe raftul cărţilor de mare succes”.
