Sonată pentru acordeon (1993), Amantul Colivăresei (1996, 2006 – ediţia a II-a), Istoria unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (1998, 2007 – ediţia a II-a), Proorocii Ierusalimului (2004, 2006 – ediţia a II-a, 2009 – ediţia a III-a), Mirii nemuririi (2006), Ana Maria şi îngerii (2010) – aceasta este opera exemplară de romancier a lui Radu Aldulescu, cea mai substanţială apariţie a genului după 1989. Am lăsat la urmă romanul Îngerul încălecat (Cartea Românească, 2011), singurul pe care nu-l citisem din toată lista, şi bine am făcut că am citit acum ediţia a doua care reprezintă rescrierea textului apărut în 1997 şi suplimentarea lui cu vreo 80 de pagini, pe total ieşind un roman rotunjit compoziţional, dar şi cel mai „artistic” din punct de vedere al stilului dintre toate romanele lui Aldulescu.
Avem de a face cu un roman de personaj. Robert Stan, copil care n-a apucat să-şi cunoască părinţii (mama sa luându-şi viaţa înainte de a o cunoaşte), joacă rolul aici de mănunchi de fire de legătură între suburbiile Bucureştilor prin care a fost crescut cu rândul de cele cinci mătuşi ale sale şi un sat de rudari din zona submontană a Vâlcii, unde însoţeşte pe una din iubitele sale de ocazie. Iar acţiunea se petrece la sfârşitul anilor ’70. Trebuie spus de la început că Robert este un personaj dostoievskian, scos la suprafaţa naraţiunii din smârcurile unei psihologii abisale. Un medic psihiatru îl supranumeşte Robert Diavolul sau, printr-un joc de cuvinte, Robert Satan, în loc de Stan, prefăcându-se mereu că greşeşte. Este evocată de către o mătuşă şi legenda fiului ducelui Normandiei şi al ducesei de Burgundia din secolul al XIII-lea, fiu dăruit mamei sale de diavol, după ce eşuaseră toate rugăminţile către Dumnezeu.