Noul volum al lui George Vulturescu, intitulat oximoronic Aur şi iederă, este inaugurat cu poemul definitoriu Pata mea de sânge, în care se re-fixează toposul particular, pornind de la decalajul dintre ziua exactă a naşterii şi data înregistrată târziu la primărie (1 / 18 martie 1951), şi se prefigurează înclinaţia biografică a poemelor care urmează. Nota de subsol, restabilind adevărul din viaţă în cumpănă cu cel din acte, ne sugerează şi corespondenţa cu destinul său poetic întârziat. Pentru că Vulturescu se înscrie pe lista neagră şi lungă a optzeciştilor care debutează cu întârziere din cauza vremilor vitrege. Deşi trecuse în 1979 printre furcile caudine ale “concursului de debut” impus de regimul colectivist, reuşeşte să publice primul volum individual, Frontiera dintre cuvinte,  abia în 1988, la Editura autofinanţată „Litera”. Dar spre deosebire de mulţi alţi congeneri din aceeaşi categorie (de felul lui Viorel Padina sau Doru Mareş), poetul din Nord îşi edifică cu talent şi stăruinţă construcţia poetică în anii  ’90, publicând un volum după altul într-un ritm lipsit de precipitare al recuperărilor din manuscrisele de sertar. Astfel, Poemele din Ev-Mediul odăii (1991) şi Oraşul de sub varul pereţilor (1994) conturează provincia imaginară, iar  Tratat despre Ochiul Orb (1996) produce revelaţia motivului ordonator. Urmează volumele omogene: Gheara literei (1998), Scrisul agonic (1999), Nord, şi dincolo de Nord (2001), Stânci nupţiale (2003), Monograme pe Pietrele Nordului (2005) şi Alte poeme din Nord (2007). La care adaugă densa antologie de autor Orb prin Nord din 2009, care nu s-a bucurat de ecouri critice pe măsură.
În Aur şi iederă, George Vulturescu dă extensie configuraţiei Nordului, în jurul căruia se concentrează poetica sa.