Un zodiac pentru interiorul
în roşu aprins  

Interior în roşu aprins este titlul anunţat încă în 1983 de Gheorghe Malarciuc, prefaţatorul primei cărţi de critică literară a lui Andrei Ţurcanu. Volumul despre care se spunea că e gata a apărut cu o altă denumire, Cămaşa lui Nessos, abia în 1988. Poetul revine la Interior în roşu aprins în 2012 pentru o ediţie antologică, editată la TIPO Moldova, Iaşi. Aceste intersectări de titluri nu sunt întâmplătoare. Încă din Cămaşa lui Nessos, răzbăteau incandescenţele lăuntrice ale unui eu strâns într-o cămaşă a lui Nessos, aflat mereu la limita existenţială dintre fiinţare şi neant, într-un delir al suferinţei susţinut cu pregnanţă de luciditatea unui destin asumat. Volumele care au urmat: Elegii pentru mintea cea de pe urmă (2000), Destin întors (2005), Iisus prin mirişti (2006), Estuar (2008) sunt reluările aceleiaşi, interminabile, călătorii ale spiritului în flăcări printr-un Infern perpetuu, cu tentaţiile şi viziunile permanente ale unui Absolut imuabil. De la un volum la altul cromaticile „flăcărilor” din/în „interiorul în roşu aprins” s-au diversificat şi nuanţat, tragismul trăirilor s-a adâncit, şi-a extins aria de cuprindere. Peste drama individuală se suprapune, acutizată printr-un referenţial tot mai recognoscibil, şi drama colectivă, iar interioritatea se deschide într-o exterioritate lipsită de orizont. Din zidurile împrejmuitoare (imaginea e sugerată de coperta primei ediţii a cărţii Cămaşa lui Nessos), se preling firele de sânge ale damnatului/damnaţiunii din interior. Nici o spărtură şi nici o şansă de evadare! Locul uşii, locul unde ar fi trebuit să fie (a fost cândva) o fereastră sunt acoperite cu pietre colţoase, impenetrabile, cenuşii.