Un campion al speranţei – Doru Moţoc

Cunoscut publicului larg de la noi încă de dinainte de ’89, prin memorabile piese de teatru radiofonic (Cablul şi vântul, Doaga ş.a.), încununate de premii şi distincţii (când vor fi strânse, totuşi, într-un volum?!), scriitorul Doru Moţoc – autor polivalent: poet, prozator, eseist, publicist, dar mai ales dramaturg – se află acum pe promontoriul unui fericit bilanţ al creaţiei artistice.
Raportându-mă aici doar la dimensiunea teatrologică, voi remarca dintru început că autorul din Vâlcea, care a ridicat statutul Provinciei prin prestaţia lui originală, are teatrul „în sânge”, părinţii săi, cadre didactice de seamă, fiind deopotrivă actori amatori în trupa Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea, în care el însuşi li s-a alăturat, ca actor, în tinereţe; dedicându-se apoi cu precădere creaţiei teatrale (şi, un timp, activităţii didactice la Departamentul Teatru al Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu), a ajuns o personalitate tot mai proeminentă în dramaturgia contemporană, la noi şi în afară, participând la congrese şi jurii internaţionale ca şi la seminarii dedicate operei sale.

2012-03-15T16:00:00+02:00