MIHAI ROGOBETETemniţa frumuseţii
     emelor mele

„Din psihologia poporului român” rezidă neted că instanţele mentalităţii sunt decalcul desenului instituţional colectiv, constituţia psihologică individuală fiind schiţată în aceeaşi geometrie. Precursorul psiho-sociologiei, Dumitru Drăghicescu anticipează circularitatea inversă, feed-back-ul odoblejian, toată lucrarea stăruind asupra biunivocităţii determinative: şi instanţele etice, logice şi estetice individuale pot aduce corecţii mentalităţii, pot reconfigura proiectul instituţional – prin aceasta, indeterminismul creativităţii politice.
În colectivitatea tribală, profetul este instituţia – nimic nu mişcă, nici patriarhi, nici regi, nici domestici, fără consultarea oracolelor, ghicitorilor, clarvăzătorilor… „futurologilor” vremii, a căror sarcină nici nu e dificilă, odată ce, circular spaţiul, (intuiţia sfericităţii nealterând paradigma), şi ciclic timpul, nu-i nimic nou sub soare, ci eternă repetare –  care stabileşte unitatea dintre repetitivitatea cosangvinară şi fatalismul mentalului maniheic. Poetul întrezăreşte transcendenţa doar ca lume optimizată, dar copiată, repetată. Şi rima exuberant şi simplist frecventată nu face altceva decât să lege prin repetare trista relaţie dintre lume şi realitate. (Realitatea, ca lume reprezentată!) Poezia este impasul mentalităţii. Când canonul era ca substantivul să rimeze „cosangvinar” numai cu substantivul, (lucrurile, în percepţia pregramaticală), sau verbul numai cu verbul, (acţiunile), ereziile rimice – grosolane şi urâte, pentru rafinamentul instituţional – subversau alte raporturi între altfel de instituţii. Ba, faţă de Vedele rimate, marcând trecerea de la colectivitatea de tip tribal la cea de tip social, poemul celor zece porunci şi Biblia însăşi nu mai sunt rimate.

2012-02-15T16:00:00+02:00