Lui Ioan Flora de sete
grijile vin din gerul acestui chibrit care arde lumina
fiecare margine a acestui cuvânt e ca un sat
unul pe care câmpia numelui tău îl scrie în caietul acestor distanțe pe care nimeni nu le semnează
sunt istovit cum e ceasul clipei dintâi în duminica păsărilor
fiecare șanț al timpului e tot mai adânc
ierburi uscate cineva care seamănă cu mama fecioară
nu e decât un iepure speriat de șoapta destinului
vai ce de lume
iată în sfârșit dimineața din care tragem cu toții ca niște câini
fără stâpân
apele au mâini și picioare
nicăieri biserica apei
Doamne!
iar ți-a fost sete