Încă de la debut, autorul Neuroniei a atras atenţia asupra unui insolit univers liric şi unui stil inconfudabil, marcat, între altele, de o frazare impecabilă, în vers liber, ce aminteşte de poezia antică.
 Deşi a făcut parte din grupul fondator al Cenaclului de Luni, el înţelegea altfel decât colegii de cenaclu (şi de generaţie) conceptul de postmodernism şi vedea dintr-un alt unghi – întru totul nou şi personal – procesul de înnoire a limbajului şi imaginarului poetic.
 Între aspectele determinante ale poeziei lui Călin Vlasie, un loc aparte îl au ciudatele denumiri ale personajelor (Onamathopeon, Zefs, Legurpo, Goolifern din Wydkul, Hemmy harfista, Karib Olimpiotul, Domnul Mecannic, Meliopag, Afres, Alalia, Ungmar din Ro, Mahna-Mahina, Liujatnia Guaruma, Ynor , Kanely Sivla, Şitanana Alber, Bewihared-paşa, faleribi, merblieri, …) şi cele ale toposurilor: Psittey (Urbs sau Miezul Lumii), Meliopageea, ,,Locul Ed lângă clinica Ov din zona Ag’’, Valea Megavid, dealul Fayta, ,,spaţiul psi’’, la care se adaugă, ,,biroul Vahan’’, strada, camera de vise, grota, blocul, laboratorul de observaţie, clădirea cu infinite săli… De fapt, poetul înlocuieşte numele zeilor şi al unor toposuri din poezia anticilor cu nume noi, inventate de el, iar această subtituire îi creează cititorului comod impresia de încifrare, de livresc, de poezie dificilă şi, totodată, de atmosferă exotică – din categoria fantasticului literar.