caii din Perugia
    
caii din Perugia au femeile lor care îi spală de pământ
de aceea sunt puternici, siguri pe ei ca nişte zei
care înfulecă fluturi. caii din Perugia sunt nişte umbre
pe care bărbaţii curajoşi le călăresc. seara
caii intră în copilăria mea şi mă forţează să le cânt
poeme pe care femeile a doua zi le spală pe coamă,
mă forţează să trag din limba lor dragostea şi partea lor
de lume, ca apoi călare pe umbre, înţepenit în şa
să implor noaptea să fie blândă, să-şi rostogolească
în oglindă stelele regale până când un chip de copilă
cu ochii căptuşiţi de lumină îşi leagănă trupul ca un fruct
copt. femeile din Perugia venerează nările cailor albi
şi negri pentru că zi de zi din caii aceia vin bărbaţii
care asmut sângele să ne întoarcă în hăţişurile cerului.
caii din Perugia nu suferă şi nu îmbătrânesc pentru că
în copitele lor călăreţii solemn îşi ascund respiraţia.
probabil aşa se odihnesc caii… ascultă cum aerul
traversează ca un şarpe un corp în care bate o inimă.