Real şi fantezie
Cunoscut prin activitatea publicistică, profesând la mai multe ziare din Bucureşti şi din ţară, Viorel Teodorescu a apărut în proza românească târziu, dar încearcă să recupereze relativa lentoare publicând, în ultimii anii, cinci sau şase volume (roman şi proză scurtă). În scrierile sale se îmbină armonios experienţa căpătată, reflectare a realităţii cu imaginaţia creatoare. Recentul volum, cu un titlu incitant, Şarpele la trufie trage (Ed. Contrafort, Craiova, 2010, 211 p.), adună o materie epică în care descrierea realistă a societăţii româneşti alienate propulsează situaţii uneori dramatice prin retrăirea unor experienţe ce se cer transfigurate prin creaţie. Cele cinci povestiri orchestrează imagini caleidoscopice ale unei lumi debusolate.
Prima dintre povestiri, Mâna destinului, relevă capacitatea de a inventa şi comunica aglomerări de evenimente şi întâmplări, banale cele mai multe, devenind un recital de măşti, spectacol carnavalesc de moravuri care identifică nelinişti, sentimente anxioase, metamorfoze sufleteşti, într-un mediu cromatic. Pierderea „memoriei” – Carneţelul cel portocaliu – declanşează o suită de sondaje, în trecutul personajului, oferind imaginea unor caractere nuanţate, personaje credibile, prin naturaleţea implicării în cotidian, captive într-o lume ostilă, terifiantă, prezentată cu incisivitate satirică. Colaj de destine: Aura Achimoiu, Svetlana Sluşarenco, duduiţa Tatiana – povestirea devine studiu de caz, demers într-o interioritate tensionată. Aceeaşi ipostaziere a interiorităţii care relevă conduita provocată de sinele profund al fiinţei, cu varii preocupări nuanţate în funcţie de evenimente, o aflăm în cel de-al doilea scenariu – Capriciu la mărăcinii de lângă drum.
În Ciumăfaie cu crampe, prin acelaşi procedeu al monodialogului, întrerupt de interjecţii, linii frânte, într-o risipă de cuvinte, care surprinde realul imediat la alte dimensiuni – desprinzând realităţi paralele, virtuale, halucinatorii – derulează o galerie de personaje, partituri de existenţă ultragiată, focalizând imaginea caleidoscopică a unei realităţi percepute şi de către ceilalţi.
Cunoscut prin activitatea publicistică, profesând la mai multe ziare din Bucureşti şi din ţară, Viorel Teodorescu a apărut în proza românească târziu, dar încearcă să recupereze relativa lentoare publicând, în ultimii anii, cinci sau şase volume (roman şi proză scurtă). În scrierile sale se îmbină armonios experienţa căpătată, reflectare a realităţii cu imaginaţia creatoare. Recentul volum, cu un titlu incitant, Şarpele la trufie trage (Ed. Contrafort, Craiova, 2010, 211 p.), adună o materie epică în care descrierea realistă a societăţii româneşti alienate propulsează situaţii uneori dramatice prin retrăirea unor experienţe ce se cer transfigurate prin creaţie. Cele cinci povestiri orchestrează imagini caleidoscopice ale unei lumi debusolate.
Prima dintre povestiri, Mâna destinului, relevă capacitatea de a inventa şi comunica aglomerări de evenimente şi întâmplări, banale cele mai multe, devenind un recital de măşti, spectacol carnavalesc de moravuri care identifică nelinişti, sentimente anxioase, metamorfoze sufleteşti, într-un mediu cromatic. Pierderea „memoriei” – Carneţelul cel portocaliu – declanşează o suită de sondaje, în trecutul personajului, oferind imaginea unor caractere nuanţate, personaje credibile, prin naturaleţea implicării în cotidian, captive într-o lume ostilă, terifiantă, prezentată cu incisivitate satirică. Colaj de destine: Aura Achimoiu, Svetlana Sluşarenco, duduiţa Tatiana – povestirea devine studiu de caz, demers într-o interioritate tensionată. Aceeaşi ipostaziere a interiorităţii care relevă conduita provocată de sinele profund al fiinţei, cu varii preocupări nuanţate în funcţie de evenimente, o aflăm în cel de-al doilea scenariu – Capriciu la mărăcinii de lângă drum.
În Ciumăfaie cu crampe, prin acelaşi procedeu al monodialogului, întrerupt de interjecţii, linii frânte, într-o risipă de cuvinte, care surprinde realul imediat la alte dimensiuni – desprinzând realităţi paralele, virtuale, halucinatorii – derulează o galerie de personaje, partituri de existenţă ultragiată, focalizând imaginea caleidoscopică a unei realităţi percepute şi de către ceilalţi.