Între istorie şi judecata posterităţii,
de Flori Bălănescu
Noua carte a istoricului Flori Bălănescu, „ÎNTRE ISTORIE ŞI JUDECATA POSTERITĂŢII”, apărută sub egida „Institutului Naţional Pentru Studiul Totalitarismului”, din cadrul ACADEMIEI ROMÂNE, este un lung şi profund dialog cu arhitectul Alexandru BUDIŞTEANU.
Doctorul Alexandru Budişteanu a fost arhitect-şef al Capitalei între 1977 şi 1983. Domnia sa are un deosebit simţ al observaţiei, este o adevărată istorie vie. Mărturisirile sale acoperă o arie mare de timp, începând cu anii copilăriei în Basarabia natală şi refugiul în Regat. Urmează evocarea anilor de şcoală, de formare şi devenire profesională, precum şi anii în care a avut contacte cu Ceauşescu şi anturajul acestuia. Cititorul are prilejul să afle lucruri de importanţă maximă pentru o mai bună înţelegere a epocii comuniste.
Cu ceva vreme în urmă, istoricul Flori Bălănescu făcea următoarea constatare dureroasă:
„Că se împacă sau nu cu prejudecăţile, amneziile, absenţele noastre nemotivate de la orele de istorie şi de educaţie civică, sechelele comunismului sunt răni necicatrizate în trupul şi conştiinţa celor care s-au încăpăţânat să reziste. Pentru oficiali tot ceea ce ţine de suferinţa victimelor comunismului devine cu uşurinţă temă de campanie electorală. Dacă pentru reprezentanţii noştri discuţiile asupra comunismului se rezumă la declaraţii cu ştaif euro-integrator, care le procură ipohondrice şi bine mediatizate migrene, pentru cei mai mulţi dintre noi ideologia comunistă rămâne un „fapt divers”.
Or, cum istoria, ca disciplină şcolară, a devenit din odaliscă ideologică – înainte de 1989 – un soi de cenuşăreasă de tranziţie perpetuă în zilele noastre, să nu ne mai mirăm că rapoartele oficiale au ajuns să traseze direcţiile în istoriografia românească.”
Ei bine, şi în cartea de faţă, un excepţional document-instrument pentru înţelegerea trecutului recent, autoarea îşi propune să nu intre sub „incidenţa” paradigmei „rapoartelor oficiale”, ci să rămână fidelă normelor ştiinţifice de cercetare.
(Aurel Sibiceanu)
de Flori Bălănescu
Noua carte a istoricului Flori Bălănescu, „ÎNTRE ISTORIE ŞI JUDECATA POSTERITĂŢII”, apărută sub egida „Institutului Naţional Pentru Studiul Totalitarismului”, din cadrul ACADEMIEI ROMÂNE, este un lung şi profund dialog cu arhitectul Alexandru BUDIŞTEANU.
Doctorul Alexandru Budişteanu a fost arhitect-şef al Capitalei între 1977 şi 1983. Domnia sa are un deosebit simţ al observaţiei, este o adevărată istorie vie. Mărturisirile sale acoperă o arie mare de timp, începând cu anii copilăriei în Basarabia natală şi refugiul în Regat. Urmează evocarea anilor de şcoală, de formare şi devenire profesională, precum şi anii în care a avut contacte cu Ceauşescu şi anturajul acestuia. Cititorul are prilejul să afle lucruri de importanţă maximă pentru o mai bună înţelegere a epocii comuniste.
Cu ceva vreme în urmă, istoricul Flori Bălănescu făcea următoarea constatare dureroasă:
„Că se împacă sau nu cu prejudecăţile, amneziile, absenţele noastre nemotivate de la orele de istorie şi de educaţie civică, sechelele comunismului sunt răni necicatrizate în trupul şi conştiinţa celor care s-au încăpăţânat să reziste. Pentru oficiali tot ceea ce ţine de suferinţa victimelor comunismului devine cu uşurinţă temă de campanie electorală. Dacă pentru reprezentanţii noştri discuţiile asupra comunismului se rezumă la declaraţii cu ştaif euro-integrator, care le procură ipohondrice şi bine mediatizate migrene, pentru cei mai mulţi dintre noi ideologia comunistă rămâne un „fapt divers”.
Or, cum istoria, ca disciplină şcolară, a devenit din odaliscă ideologică – înainte de 1989 – un soi de cenuşăreasă de tranziţie perpetuă în zilele noastre, să nu ne mai mirăm că rapoartele oficiale au ajuns să traseze direcţiile în istoriografia românească.”
Ei bine, şi în cartea de faţă, un excepţional document-instrument pentru înţelegerea trecutului recent, autoarea îşi propune să nu intre sub „incidenţa” paradigmei „rapoartelor oficiale”, ci să rămână fidelă normelor ştiinţifice de cercetare.
(Aurel Sibiceanu)