Crezul lui Tudor Cristea,  
de scriitor şi de creator de gazetă literară
 
Autor a cinci cărţi de poezie, a unui roman şi trei cărţi de critică, Tudor Cristea publică acum volumul Arta derivei (Tablete. Consemnări. Resemnări) (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2011). Sunt texte care au „îmbrăcat” timp de un deceniu revista Litere, revistă fondată de autor şi al cărei director este. Textele au „îmbrăcat” revista de la apariţie şi până acum în sensul că pe prima pagină au apărut număr de număr editorialele, iar pe ultima însemnările despre presa literară din această perioadă. Tabletele-editoriale sunt pertinente şi nu sunt deloc afectate de „patul lui Procust”, întinderea lor fiind limitată la spaţiul paginii de revistă în care au apărut iniţial; dar în definitiv şi Cehov scria schiţele încorsetat de un anume chenar. Intenţia cărţii este expusă limpede în cuvântul-înainte: „Textele din acest volum au ca obiect viaţa noastră din ultima vreme. Vorbind despre fapte şi oameni, ele ţintesc simptomul, năravul, sindromul. Le privesc şi văd în ele istoria unei dezamăgiri colective şi pe cea a unei dezamăgiri personale. O deziluzionare treptată. Şi o necontenită derivă. Cred că mai sunt actuale, pentru că lucrurile rămân, din nefericire, aşa cum au fost împotmolite parcă pe veci în mizerie – socială, morală, politică. Şi chiar literară. Dar şi dacă lucrurile or să se schimbe, cum ar fi şi normal, trag nădejdea că din înseilările mele va rămâne literatura. Şi râsul. Amar”.
Trebuie spus de la început că în aceste texte, Tudor Cristea respectă norma, atinge normalitatea, lucru care într-o lume normală, cu toate ale ei, nici n-ar trebui menţionat, necum elogiat. Dar în România zilelor noastre… În dialogul cu Dorin Tudoran de la Ateneul Român, Nicolae Manolescu definea norma prin vechea zisă „omul potrivit la locul potrivit”. Ne uităm în jur, de sus în jos, de la preşedintele ţării şi premier până la ultimii directori şi slujbaşi sau cerşetori şi constatăm că rar vedem oameni care să ilustreze acest simplu precept. Ei bine, autorul Artei derivei este omul potrivit la locul potrivit, dovedind-o nu doar prin revista pe care o coordonează lună de lună de peste un deceniu, dar mai ales prin textele acestea; dacă revista o faci totuşi cu materialul multor clienţi, de cele ale tale dai singur seamă şi răspunzi. Tabletele, editorialele acestea sunt articole de atitudine, lucru remarcabil într-o vreme în care predomină capul la cutie şi textele călduţe, comode, de nederanjat sensibilităţile scriitorilor şi politicienilor noştri.
Perspectiva din care sunt scrise textele este aceea de scriitor şi critic literar, dar şi de profesor şi, o dată în plus, de român căruia îi pasă, de intelectual angajat, de om al cetăţii care încearcă să ţină cumpăna dreaptă, s-o schimbe în bine, că aceasta – sugerează autorul la fiecare pas – trebuie să fie menirea intelectualului. De pildă, într-o ţară scindată în percepţia asupra unui personaj controversat cum e Adrian Păunescu, Tudor Cristea nu trece automat şi necondiţionat de partea uneia sau alteia dintre tabere, amendând ieşirile şi excesele viforosului ins, neatacându-l cu vehemenţă, ci îl acuză cu argumente, criticul Tudor Cristea subliniindu-i totuşi şi meritele poetului Păunescu.