Mergând, pe valea apei încărcate de strălucire, într-o dimineaţă însorită de aprilie, au apucat-o pe Bendis chinurile facerii şi a intrat în peştera ei de sub stâncă, împreună cu una dintre preotesele lunii, aducând pe lume un băiat care purta în jurul frunţii un nimb solar şi o rozetă cu patru foi. Peştera devenise  spaţiul sacru în mijlocul căreia se întreţinea focul la vatră, păstrând vie şi aprinsă muzica lui Orfeu, din cântecul căruia îngânau preotesele, seara sub constelaţia lirei, în jurul tăciunilor aprinşi, acolo între Istru şi plaiul muntos al Carpaţilor, unde se născuse şi cântăreţul trac.
Întâiul strigăt al copilului a chemat nimfele – mirese ce locuiau în grotele de pe vârful munţilor şi care se ocupau de dansuri, de cântece şi de jocuri şi însoţeau eroii, răspândind binecuvântare şi fertilitate. Nimfele erau când fecioare tinere şi frumoase, când păsări albe plutind în înălţimi şi în adâncuri.
S-au înfăţişat în jurul leagănului trei lebede albe, lunecând  graţioase prin încăperea strâmtă. Orele şi clopotele zilei se dizolvau, pietrele şi priveliştea se evaporau, iar bucuria se cocea precum un fruct celest care în cele din urmă va deveni luminos şi locuit de taine.
Prima preoteasă a lunii era moaşă şi, mergând la izvorul viu coborât în piatră din Împărăţia Înaltului, l-a scăldat pe prunc în apa strălucitoare ca soarele zilei, în energia telurică din Harul venit de la mari depărtări, pe razele de lumină ce unduiau pretutindeni. Au coborât apoi trei ursitoare care urmau să aducă daruri noului născut după credinţa înaintaşilor şi după obiceiul locului.
Au venit bătând din aripi argintate Cama – zeul iubirii, Danu – mama ploilor şi a pajiştilor bogate şi Surya – zeul soarelui.