O apariţie editorială în versuri, dedicată în exclusivitate scriitorilor români, majoritatea poeţi, este o raritate. De aceea, volumul ”Creionări sentimentale” (Piteşti, Editura Zodia Fecioarei, 2011) nu are cum să nu incite la lectură. Titlul pare să anunţe nişte schiţe de portret literar, dar mai ales fondul sufletesc al autoarei surprins printre filele cărţii. Scriitoarea Maria Chirtoacă îşi propune un periplu sentimental prin istoria literaturii române, cele nouăzeci de poeme presupunând ”creionarea” particularităţilor stilistice şi tematice ale scriitorilor, mulţi prolifici, ai literaturii noastre. Se pleacă de la o analiză atentă, în versuri, a începuturilor literare şi a perioadei paşoptiste (Dimitrie Cantemir, Costache Conachi, Anton Pann, I.H. Rădulescu, Grigore Alexandrescu, ş.a.), trecând apoi la clasici, la poeţii moderni şi neomodernişti, ultima parte vizând o galerie de scriitori din generaţia reformatoare: Adrian Păunescu, Mircea Bârsilă, Călin Vlasie, Mircea Cărtărescu, Marin Ioniţă, Ion Băieşu, Mona Vâlceanu, Paul Everac, Grigore Vieru, Miron Cordun, Ileana Mălăncioiu, Ioan Alexandru, Virgil Diaconu, etc.
”Prologul” şi ”Epilogul” conferă simetrie întregii lucrări, primul oferindu-ne puntea spre ”Ierusalimul ceresc”, o incursiune demnă de toată admiraţia, ţara de vis, nemuritoare a poeziei, ce presupune trecerea facilă de la o formulă estetică la alta sau cum se exprimă autoarea ”un zbor din floare-n floare”. În epilog, regăsim un imn de adorare a limbii române, fericindu-i pe aceia care şi-au pus viaţa în slujba acesteia: ”Cine te-a cântat pe tine/ Cu credinţă, neîncetat,/ Draga mea, limbă română,/ Fie binecuvântat”.
Poeta ia atitudine faţă de fiecare generaţie literară şi fiecare scriitor în parte, scrisul ei fiind o reiterare a viziunii lor artistice, motivelor, procedeelor şi specilor literare prin intertextualitate, dar într-o ”nouă viziune a sentimentelor”. Altfel spus, ”scrisul este o trimitere înapoi la o rostire originară” (H.G. Gadamer)