MARIANA SENILA-VASILIU110 ani de la moartea lui Toulouse-Lautrec
Semnat H.T.-L.

Se trăgea dintr-o familie aristocratică, dar a renunţat la titlul de conte cu nepăsarea cuiva care se leapădă de o haină demodată şi prea strâmtă. Asemeni lui Henri de Rochefort, contemporanul său, s-a lipsit de bunăvoie de particular „de” în favoarea siglei H.T.-L. cu care şi-a semnat până la sfârşitul vieţii desenele, pânzele, litografiile şi afişele. Faţă de renumele de pictor, titlul nobiliar nu a mai prezentat pentru el nicio importanţă; a dat faimosul blazon al conţilor de Toulouse pe o paletă, pe cel de viconte de Lautrec pe un pumn de pensule şi numele de Monfa pe o grămadă de pânze şi tuburi de culoare. Din amalgamul de imensă suferinţă şi uriaş talent s-a născut unul dintre cei mai originali şi străluciţi pictori moderni, Henri Toulouse-Lautrec (1864-1901).
Vieţile artiştilor mari au darul de a crea mitologii paralele cu adevărata lor existenţă, uneori abia tangente cu aceasta. Vulgarul apetit al publicului pentru cancanuri sfârşeşte prin a le absolutiza. Van Gogh persistă în memoria vulgului nu atât prin operă cât prin povestea cu urechea tăiată; Modigliani, pentru nesfârşitele beţii şi scandalurile pe care le provoca; Utrillo, din cauza alcoolismului timpuriu – era poreclit Litrillo – şi a faptului că lucra numai încuiat cu o rezervă apreciabilă de vin roşu lângă el etc. Cât despre Toulouse-Lautrec, „victimă a legendei” (H. Peruchot), tot semidoctul vorbeşte  despre picioarele sale schiloade, despre bastonul special în care pictorul, în ultimii ani, păstra continuu asupra sa o cantitate apreciabilă de coniac. Despre mina de cărbune sau creionul pe care le purta permanent în buzunar şi cu care desena oricând, oriunde şi indiferent pe ce, inclusiv pe feţele de masă ale localurilor pe care le frecventa, abia de se pomeneşte. Câte şi ce minunate desene de-ale sale se vor fi pierdut în clăbucii de săpun cu care erau spălate feţele de masă de la Moulin Rouge! Din păcate, coşul cu lenjerie intimă prevalează în mintea unui astfel de public asupra creaţiei şi prea omeneştile păcate trec înaintea calităţilor artistice.

2011-08-24T16:00:00+03:00