Recent o revistă îşi permitea să comenteze foarte lejer gestul scriitorului George Vulturescu de a cere unei instanţe de judecată pedepsirea unui confrate pentru referiri injurioase si calomnioase făcute la adresa sa. Se uită, în genere, că artistul nu e un număr oarecare într-o serie şi că tocmai de aceea gesturile din existenţa sa nu pot fi cântărite cu ghiotura… Mult prea uşor se trece peste amănuntul specific că orgoliul, excesele, exclusivismul, sminteala (dacă vrem), tunetele şi fulgerele fac parte din fiinţa artistului, din modul lui de a pretinde lumii o independenţă neîngrădită. Patima poate cu care Vulturescu îşi apără onoarea lezată, indiferent de la cine ar veni o asemenea ieşire, ţine la el de demnitatea în absolut a naturii creatorului însuşi. Şi până la urmă de o morală a scrisului de la ale cărei rigori, fatalmente, el nu poate să abdice.
Cheltuind rezerve de energie inepuizabilă şi înfruntând adesea mentalităţi şi prejudecăţi incredibile, saturat în fundul său de provincie de fel de fel de experienţe explozive, în Nordul extrem al ţării, de aproape 30 de ani, Vulturescu se străduieşte alături de un grup restrâns de pasionaţi să traseze liniile unui meridian cultural… Fără pretenţia de a cunoaşte în amănunt viaţa culturală a zonei şi fără a-l face vinovat pe Vulturescu chiar de toate iniţiativele lăudabile, în Nord pot depune mărturie că găsim astăzi câteva reviste culturale de un bun nivel, teatru si filarmonică de profesionişti, galerii de artă, centre multiculturale de traduceri şi de poezie, ateliere de creaţie, festivaluri diverse etc. E mult, e puţin? Nu ştim. Ce ştim e doar că e foarte important! Punct.
Personalitate multivalentă, George Vulturescu este mai înainte de toate un creator subjugat de marile simboluri ale Poeziei – cu toate că în unul dintre textele din cel mai recent volum al său (Aur şi iederă, Ed. Paralela 45, 2011) avara chemare poetică şi sâcâitoarele treburi de înalt responsabil cultural par a fi văzute ca faţete ale aceleiaşi Golgote…