Acum când s-a tras linie şi toţi au căzut de acord că bacalaureatul din acest an a fost un dezastru din toată istoria învăţământului românesc, este firesc şi chiar obligatoriu să ne îndreptăm atenţia şi spre ograda noastră, a învăţământului artistic, este el la ora actuală performant? Ia să privim cu mai multă luciditate.
Dacă un elev de liceu dă o singură dată bacalaureatul, nu acelaşi lucru se întâmplă cu un actor, acesta îl dă  în fiecare seară, odată cu ridicarea cortinei. El nu primeşte note şi calificative, ci aplauzele celei mai competente comisii: spectatorii.
Problema care se pune este aceea dacă toţi actorii primesc calificativul de trecere, evident că nu. Teatrul se aseamănă structural cu armata, care are în schemă soldaţi, subofiţeri, colonei şi generali. Toţi sunt importanţi, ca şi la teatru, ei au în dotare obuze, tancuri şi tunuri; noi, doar limba română, gândurile şi sentimentele personajelor.
Cu cât este mai pregătit profesorul şi are mai multă experienţă şi pasiune, cu atât va străluci discipolul său şi va înnobila teatrul.
Nu orice actor poate deveni profesor, s-au dus vremurile când i se spunea elevului: „Fă ca mine şi o să-ţi iasă!” Studentul din zilele noastre trebuie să posede un talent peste media obişnuită, o cultură bogată, o dicţie corectă, o voce de violoncel cu care să cucerească sala. Se spune pe bună dreptate că un inginer se formează, ca şi un doctor, dar, spre deosebire de ei, un actor se naşte cu toate aceste daruri cu care l-a înzestrat natura. Prin muncă, dăruire şi pasiune el poate deveni unicat.
Făcând un asemenea portret, fiecare dintre noi se gândeşte cu recunoştinţă la profesorii care l-au format, care au fost marii actori ai epocii ca: Ion Manolescu, Maximilian şi celebra profesoară de Estetică şi Istoria teatrului universal, Alice Voinescu, cu studii la Sorbona, care a avut un destin tragic, în urma unui denunţ al colegului meu Dan Deşliu, când se chinuia să devină actor.