Dau dovadă de responsabilitate, mă restrâng aiciCând scriu aici, în 4 februarie 2011, tocmai a început Anul Iepurelui de Metal – şi a trecut Anul Tigrului de Metal (eu, fiind născut în 19 februarie 1950, sunt Tigru în calendarul chinezesc; sunt un Tigru mai jerpelit, care abia-şi mai târâie zilele, aflat şi el în treabă). Nu mai are nici un haz să mă dau drept Iepure anul ăsta (după ce anul trecut nu m-am dat drept Tigru, deşi sunt născut în pielea lui), să mă văd călare pe Iepure Şchiop, în vis, eventual la revoluţia din statele arabe, care s-au inflamat brusc şi-şi alungă cică dictatorii. Pardon, nu călare pe un Iepure Şchiop, ci să mă văd călare pe o cămilă, care dă buzna în protestatarii ieşiţi în stradă la Cairo (terifiantă imagine cu manifestanţii călcaţi în picioare de o cămilă în viteză), în mâna dreaptă (ştiţi că eu am mâna dreaptă fracturată de la Crăciun, dar ce mai contează) cu o sabie egipteană ruginită, în poziţie războinică. Păi aşa se comportă un Iepure, războinic? Nu, începând taman Anul Iepurelui (al schimbărilor perma-nente!), am hotărât să intru în proiectul de revistă al redactorului-şef Dumitru Augustin Doman-DAD (care se plânge în numărul trecut al Argeşului de lungimea articolelor colaboratorilor) şi al secretarului de redacţie Simona Fusaru (supărată pe grafomani; eu mă simt cu musca pe căciulă; să trăiţi, recunosc, exagerez cu scrisul ăsta de pomană şi pe gratis – dar ce să fac altceva cu mine însumi, dacă nu ştiu; dar nu-i nimic, orice învăţ la scris are şi dezvăţ), amândoi ajunşi la disperare. Au dreptate.