Marie de France
               (sec. XII)

CAPRIFOIUL
(fragmente)

Cunosc un cântec drag şi voi
Să-l murmur, despre Caprifoi,
Şi să vă spun povestea lui
Aievea: cum, de dragul cui,
Cu ce prilej a fost compus, –
Căci ştiu, pentru că mulţi mi-au spus.

Tristan, nepotul Rigăi Marc,
Îl supărase pe monarc,
Încât acesta, foc şi pară,
Îl va fi alungat din ţară
În Southwalesu-i natal, – de vină
Fi’nd dragostea-i pentru Regină.
Acolo, petrecu un an
De zile, tânărul Tristan.

Ci, trist cum nu pot să v-arăt,
Voia să vină îndărat
În Cornwall, unde l-adăsta
Regina şi stăpâna sa.
Umbla prin codrii, fără scut,
Nici coif, – de nerecunoscut.

Trăia aşa de azi pe mâine,
Dormind prin şuri, – aceeaşi pâine
Şi din acelaşi blid mâncând
Cu sărăcanii; până când
Aude, de la ei, şi el,
Cum că baronii,-n Tintagel,
Sunt aşteptaţi, căci Riga va
Să-şi ţie-acolo Curtea sa.  

Ci Marc pornind la drum, – Tristan
Se-ntoarse-n codri nepristan,
Pe-un şleau pe care ştia el
Că duce către Tintagel.
Acolo, dintr-un ram de-alun,
Cioplit de el, îşi face un
Toiag pe care-şi scrie-anume,
Cu o custură, propriu-i nume,
Încât Regina, pe silhuie
Cărări, să ştie-ndat’ al cui e.

Iar dacă inima-i în doliu-i,
Iubirea precum caprifoliu-i,
Când el înlănţuie alunul, –
Adică „nu se poate unul
Fără de celălalt, – noi, una
Fi’nd, draga mea, pe totdeauna!”

Regina, iat-o, pe cărare,
Cum trece zveltă şi călare;
Iar când, cu ochii dă de lemnul
Toiagului, îndată semnu-l
Pricepe; şi,-n pădurea sumbră,
Dispare-n cea mai deasă umbră,
Acolo unde-adastă cel
Mai drag din toţi; iar ea şi el
Se bucură, în crâng, nespus,
Spunându-şi ce aveau de spus;
Dar începură,-atunci când lângă
Nu-şi mai putură sta, să plângă.

În Ţara Galilor, Tristan
Se-ntoarse, aşteptând un an
De zile sau mai mulţi, ca unchiul
Să-l cheme înapoi… Ci junghiul
Din inimă, să şi-l aline,
Tristan, cântând la harfă bine,
Făcu alt viers: al revederii  
Cu Doamna,-n faptul primăverii,
În umbra tainiculului crâng;
Gotelef în anglă,-n graiul frânc
Zis Caprifoiul. – Ăsta-i, făr’
De dubiu, purul adevăr.