Strigarul de dinainte

 Am pe frunte din oţel soarele un şifonier  îi deschid raza cu gura el mi-arată muşcătura iar din detergent scot umbra să ascută lumii cârda
Bun aşa
lupul iese la vânat noaptea stă de spânzurat
haita colţii se arată – hai taci bre că-i deocheată
Fruntea mea cu nit cu tot m-a durut direct în…
Să o luăm de la-nceput
Haită, soare, şi picioare, umbră mută de sub cârdă
Din nou  noaptea iar vânatul spânzurând limba cu  altul
Sărutatul ciorilor pe sub crucea codrilor
Vine iarna vine secunda să îmi lege strânsă  funda
Amintirilor din priveghiul ochilor din sudoare de oţel cu frunte  la şifonier ori cu raza aia toată muşcăturii fie dată de pomană de scăldat  cu umbra de sub sărut
Domnul fie lăudat