Escortă spre nicăieri

O, peşte, peştişor de aur, ai mare grijă. Căci sunt atâtea capcane şi năvoade întinse pentru tine în lumea asta  (proverb nahuatl)  

Pe 5 martie la ora şapte dimineaţa mă urc în autobuzul firmei Fotopoulos cu destinaţia Katerini. Ne oprim mai întâi la Bucureşti unde se îmbarcă şi alţi călători pentru Eladia. Pe scaunul de lângă mine e o tânără cu care intru în vorbă. Vine dintr-un sătuc din Moldova şi lucrează la Atena cu permis de şedere regular. Câştigă 700 de euro pe lună din care 200 merg pe chiria unui apartament împărţit cu alţi trei conaţionali. Pare mulţumită. Toţi emigranţii par mulţumiţi. E doar aparenţă! În jurul orei 16 ajungem la vama Giurgiu: controlul documentelor. Toţi cei 44 de călători sunt daţi jos din autobuz şi luaţi la bani mărunţi: unde te duci, de ce te duci, etc. Poliţia verifică paşapoartele şi vizele. Aşteptăm circa două ore după care plecăm. Trecem podul peste Dunăre şi stop: frontiera cu Bulgaria. Ni se spune să rămânem în autocar cu documentele de identitate în mână. Patru poliţişti înarmaţi  verifică actele uitându-se atent în ochii fiecăruia. Au priviri aspre şi feţe reci, inexpresive. După această confrontare face to face cu poliţiştii bulgari însoţitoarea adună paşapoartele şi le duce unuia într-o gheretă. Acesta  în faţa unui computer le înregistrează şi pune cu ezitare ştampila. Între timp stau toţi cu ochii pe noi. Ni se dă voie să coborâm doar pentru a merge la WC. Când în sfârşit intrăm în Bulgaria fata de lângă mine (singura din lunga listă a persoanelor întâlnite în acest voiaj, al cărui nume nu mi-l amintesc) scoate dintr-o pungă un castravate (din ăla lung, de seră) şi nişte cubuleţe de brânză topită. Muşcă pe rând din castravate şi din brânză. Eu mi-am preparat de acasă nişte sandvişuri dar n-am chef să mănânc. Când ne-am urcat în autobuz ne-au oferit un croissant. Mă uit la cornuleţul pe a cărui ambalaj e scris ceva în greacă şi-l pun la loc în punga de plastic de la supermarket (e chiar scris Hala centrală) în care ţin apa, tampoanele şi batiste de hârtie. După miezul nopţii ajungem la frontiera greacă. Poliţistul nu vorbeşte engleză, sau nu vrea. Fata de lângă mine face pe traducătoarea.

2010-10-23T16:00:00+03:00