B. FUNDOIANU/
BENJAMIN FONDANE
 
SCENE DIN VIAŢA LAPONILOR/
SCRNES DE LA VIE
DES LAPONS

Prea firavi renii-aceştia încep să dea-ndărat
adio zile,-adio călătorii la pol
omăt, flori de hârtie, hârtie coli de-omăt
ce drag mi-e, sub picioare, acest statornic sol.

Ţi-ar sta, Ulysse, bine printre laponi; cum are
să lupte iscusinţa-ţi cu icebergul? Din piei   
frecate, Penelopa, când, noaptea, foc apare,
să ştii că nu-i amorul în scapăr de scântei.

Prăpăstii-are pustiul ca mâna între cele
cinci degete. Sunt morse de luat la ochi. De sfori,
cât ne sfâşie-oceanul nevolnicele vele,
să ţinem, cu-o putere sporită de cinci ori.

Ca muşchii nuzi, vârtejul cuţitelor. Se rup
şi piei, şi colţi de fildeş. Curg seuri. Geru-i ud.
Sub gheaţă, colţii moartea arată-şi-i, de lup,
iar foamea şi copiii ei se hrănesc cu crud.

Un samovar ce fierbe ca gramofonul. Vis:
când zonelor fâşia vedea-le-o-vom schimbată?
Hai să dansăm cât înger sosit din Paradis,
tuns perie şi-n cămaşă, la uşă n-o să bată.

Aşază-ţi, Europă, în poală-mi, chipul tău.
Să trecem Alpii,-i vremea, – ai suicidului.
Spaţiul aici e somnul unui nebun… Nu zău,
ce-s bicepşii pe lângă un pumn al vidului?

E-ntâia zi când are tot haosul de lucru
pâmânt şi apă-s una, şi,-n amândouă,-i sânge,
bărbatul şi femeia,-n amestec, – ce lugubru
e râsu-acestui idol ce pipota ne-o strânge.