***
Dimineaţa găsim urme de dinţi în măr
– oricare dintre noi ar putea fi vinovatul –
pândindu-ne reciproc nici nu vedem
cum şarpele se strecoară în lacăt
şi ne încuie pe dinafară
mărul se rostogoleşte împrejurul nostru şi ţipă
îşi vrea înapoi muşcătura
ce să-i adăugăm, Doamne, când noi înşine
nu suntem întregi ci doar părţi ale poftei tale
de a avea pe cine pedepsi?
ceea ce odată ni se arăta acum trebuie căutat
şi ne e frică
strigătul nostru e atât de slab
că abia îţi atinge genunchii
dar ştim că-l auzi ştim că-l auzi
de aceea ne închinăm în fiecare a şaptea zi
odihnei tale.
 
***  
un păianjen îţi ţese coapsa în vis
ce gând ascunzi de mi se face sete
la miezul nopţii mama strigă la mine
să nu beau apa morţii

mireasma ta îşi începe dansul barbar pe mese
auzi?
în ceas se desface perechea
tic-tac tic-tac tic-tac

timpul se opreşte
rămâne mereu ceva neînţeles:
şapte zile şi doar şase feţe ale zarului.
 
***
Prin faţa ferestrelor larg deschise
trece groparul satului,
deasupra lui lumina asfinţitului
– o roşie putredă
întinzându-i-se pe ceafă.
Îşi simte sufletul împăcat:
nici azi n-a îngropat pe nimeni
mai adânc decât s-ar fi
îngropat pe sine însuşi.
De mult nu mai foloseşte unelte,
într-o mută sfinţenie
sapă gropile cu mâna.
Crede că metalul s-ar îndârji prea mult
împotriva celui de sub pământ
şi asta l-ar supăra pe Dumnezeu.
Unii vor să-l alunge, pentru ei
tot mai puţine sunt golurile
din pâinea cinei.
Dar în cer nu sunt găuri?Îi pedepseşte cineva
pe cei ce le-au făcut?
Degeaba l-au ameninţat cu moartea.
Ochii morţii sunt pentru el
două cireşe care-l urmăresc
speriate din frunziş
crezând că vor scăpa neculese.