Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră

Romulus şi Remus sunt prietenii mei imaginari. Ei au fost fraţi siamezi, făcuţi de o vulpe, dar viaţa i-a despărţit, acum sunt veri de-al doilea. Mama lor vine la mine în fiecare dimineaţă şi ne bem cafeaua împreună. Când erau mici, cu cafea îi alăpta, fapt care a dus probabil la dezinvoltura lor dezvoltată şi cred că şi la umor.
Romulus e chel, dar ştiu eu că la origine a avut păr, nu are o mână şi un picior, în locul lor fiind două circumvoluţiuni, fapt care-l face şi mai deştept, şi mai răutăcios. Remus are barbă roşcată şi e doctor de suflete. De fapt, încă nu e, că n-a dat licenţa, acum e doar asistent. Dar ştim cu toţii ce bună e o asistentă pricepută la casa omului!
De Crăciun, cei doi prieteni ai mei imaginari s-au întâlnit la mine după multă vreme, în faţa bradului pe care-l făcusem special pentru ei din sticle goale de bere, dar numai din cele verzi. N-au vrut să se întâlnească şi cu vulpea mama lor, pe motiv că  pantofii ei cu toc au umbreluţele defecte şi zăpada se insinuează printre spiţe.

Prietenii mei imaginari Romulus şi Remus au fost aseară în extaz: pe Facebook-ul lor au văzut că Angelina Jolie şi Catherine Zeta Jones le-au dat acceptul de prietenie. De dimineaţă însă, divele nu mai erau pe lista lor de prieteni, ceea ce dovedeşte că s-a produs o halucinaţie mistică, semicolectivă şi selectivă, explicabilă prin faptul că suntem pe finalul postului Paştelui.

Remus ştie programul stagiunii pe dinafară. Romulus cunoaşte termeni ca impromptu, a cappela, scherzo, legato şi-i foloseşte bine. Şi Romulus, şi Remus cred că astea le-au fost şoptite de o păsărică. Ce nu ştie niciunul din ei e că păsăricile nu vorbesc, iar vocile din capul lor dansează frenetic din mâini strigându-şi reciproc „give me five”.

Romulus vorbeşte cu o vertebră proprie, îi spune Eva-din-coasta-mea. Pentru Eva lui, ca să-i cumpere într-o zi o geantă fucsia Louis Vuitton, şi-a amanetat priveliştea de la geamul din dormitor şi n-a mai putut-o răscumpăra. Acum acolo cresc monumente tombale în care trăiesc morţi vii. Aceştia au renunţat la sportul naţional de primăvară-vară-toamnă – grătarul în spatele blocului – şi au adoptat stilul american: şi-au tras toţi coduri de bare şi numere seriale, dar se tem de crackuri şi patchuri, că nu s-au inventat vaccinuri pentru ele deocamdată.

Remus se droghează. Dimineaţa la prima oră îşi face o cafea, apoi aşază linii paralele şi le trage pe nas folosind un tub de pix albastru. Porneşte antena paranoică pentru internet, îşi pune bulina roşie pe frunte ca să nu mai fie obligat să scrie cu bipuri, intră pe blog şi moderează commenturi. Îşi cufundă mobilul în cana tot albastră cu Fanta Madness, să îndulcească din conversaţii, şi se întreabă: suntem oamenii sau copii făcute în China?