Sonetul 15

Hristoase, n-am intrare-n gara vecii
Şi trenul meu – bătrânul gând – epavă
E înfrânat de-o mântuire gravă.
Şi diavolii se-adună-n loc cu zecii
 
Simţirea-mi transformând-o în otravă.
Învie garnitur-aceasta! Trece-i
Prin sita lumânării pe aztecii
Ce-mi curg prin sânge
ca prin stâncă lavă.
 
Vagoane ruginite mă înec
În marea Învierii tale sfinte.
Vechimi uitate-n mine stau, petrec
 
Purtând lumina veşnică în minte.
Hristoase, n-am iertare-n suflet sec,
Zadarnic rătăcesc printre cuvinte.