Sâmbătă, 23 dec. 1989. Termin tura de noapte, dorm trei ore apoi plec în piaţa actualei prefecturi. Mai mulţi soldaţi asigură paza clădirii administrative. Cei mai mulţi dintre ei au feţele crispate de teamă; mi se pare normală starea lor psihică – nu au făcut decât o scurtă pregătire militară, lecţii politice şi restul, adică mai bine de un an, muncă şi iar muncă. În balcon stă vajnic mai tânărul, pe atunci, poet Silişteanu; este una cu lancea steagului, priveşte dus în zare. Chiar mă amuză această sobrietate revoluţionară. Pe lângă el, meştereau la un microfon mai multe persoane noi, altele decât cele din  ziua precedentă. Lume puţină. Din balcon se fac probe la microfon. Un ins spune ceva despre prinderea Cârmaciului, petrecută  în ziua anterioară. În piaţă sosesc oameni, în grupuri de câte 3-4 inşi. Mă plimb pe strada centrală. În faţa magazinului Trivale întâlnesc nişte cunoscuţi din lumea cafenelei care îmi spun că se încearcă constituirea unui grup de piteşteni, în frunte cu Doru Enăchescu, un amic pasionat de istorie, religie, filosofie şi antichităţi, grup care să plece în sprijinul bucureştenilor.