După ,,defectarea” ideologică şi dispariţia brutală şi extrem de prematură a lui Nicolae Labiş, regimul teroristo-comunist avea urgentă nevoie să demonstreze că noua societate produce nu doar înfloritoare fabrici şi G.A.S.-uri, ci şi o nouă literatură, una chemată să dea seamă de minunata viaţă a ,,omului nou’’. Speranţa era acum legată de tinerii şcoliţi în facultate, după cvasi-eşecul aşa-zisei Şcoli de Literatură ,,Mihai Eminescu’’, în condiţiile în care elitele literelor române, cu câteva excepţii, sufereau cumplit ori mureau în temniţe. Aşa a apărut celebra generaţie ’60, un mit moşit şi abil întreţinut de propaganda comunistă multă vreme. Giraţi de cerberi ideologici de tristă amintire, în toamna anului 1960, la Editura E.S.P.L.A., în colecţia Luceafărul, debutau în volum Nichita Stănescu, Ştefan Bănulescu, Ilie Constantin, Cezar Baltag şi Nicolae Velea. Au urmat alţii. Talentaţi sau nu, important era că impuneau ,,modele’’. Ei bine, judecând după opera celor menţionaţi (dar şi a altor scriitori/creatori din alte epoci), poate fi talentul o scuză? (J.D.)
Paul Goma:
,,AM PLEDAT PENTRU JUDECAREA SCRIITORULUI NU DOAR
DUPĂ OPERĂ, CI ŞI DUPĂ VIAŢĂ’’
– Stimate Domnule Paul Goma, revista noastră îşi propune să realizeze o anchetă (vai, Dvs. aţi avut parte de anchete îngrozitoare, nu de o cercetare precum aceasta, una pe care o dorim ştiinţifică!) pe o temă pe care o considerăm de maximă actualitate: este talentul o scuză? Din nefericire, la noi, prea de puţine ori valorile estetice s-au întretăiat cu valorile morale (cazul Dvs.). Credeţi că din această cauză aţi avut de suferit (din cauza confraţilor!) şi înainte de 1989, şi după?
– Cu eforturi, încerc să răspund întrebărilor. Dar nu luaţi în seamă ne-răspunsurile (ca primul, cel cu talentul): Eu, când nu ştiu ce răspuns să dau – nu răspund! Nu e mai simplu, mai cinstit?
– Filosoful Constantin Noica a promovat ideea că te poţi salva prin cultură şi, pe cale de consecinţă, ai avea dreptul la unele compromisuri cu regimul. Ţinând cont de ,,cazul Noica’’, poate fi considerat acesta un model formativ pentru generaţia de acum?
– Pe aceeaşi linie, eu am pledat mai puţin pentru ,,valorile morale”, ci pentru judecarea unui scriitor nu doar după operă, ci şi după viaţă. Istoricii literari adepţi ai ,,numai opera contează” sunt, în realitate, magazioneri mărginiţi, depozitând doar ,,opere”, aruncând la fier vechi ,,viaţa”… De unde concluzia: astfel de ierarhizatori (N. Manolescu, E. Simion, Ştefănescu, Negrici…) au ei înşişi ceva de ascuns – din viaţa lor; murdară – altfel nu ar avea o frică/panică de ,,viaţa scriitorului”.
– A existat, vreodată, cu adevărat, ,,artă pentru artă’’?
– Dacă a existat vreodată, cu adevărat ,,artă pentru artă’’? Nu ştiu, nu m-am întrebat. Deci nu cunosc răspunsul.
– Există autori a căror operă au marcat evoluţia gândirii umane, autori care, de ceva vreme, sunt ,,desfiinţaţi’’ cu argumente morale. Platon, cum ne spune H. Arendt, este cel care introduce totalitarismul în gândire. M. Heidegger şi L.-F. Céline, de pildă, sunt nişte bieţi nazişti de care trebuie să uităm. Pe la noi, trebuie să aruncăm la coş opera lui Eminescu pe motiv de xenofobie, lui Eliade nu ştim cum să îi mai… ,,ascundem’’ cămaşa verde. La Dvs., lucrurile s-au amestecat! Până în 1989, delatorii vă puneau în cumpănă talentul, după 1990 v-au pus în cârcă atitudini antievreieşti! Omeneşte vorbind, care din acuzaţii (ambele nefondate) v-au durut/vă dor cel mai mult?
– De ce mă puneţi în situaţia de o a înjura de mamă pe H. Arendt? În afară de câteva ,,profundităţi” ca: «Atunci când e soare, atunci e plăcut; atunci când e înnorat, atunci nu e plăcut» filosoafa a devenit citabilă numai prin minciunile, prin calomniile proferate la adresa unor comunităţi (românească), la adresa unor personalităţi pe care le scuipase : «Antisemit!»
– Presa literară de la noi a fost pusă la grea încercare când s-a aflat că Herta Müller a primit Premiul Nobel (un al doilea Nobel, după Elie Wiesel!), fiindcă încă nu s-a clarificat dacă scriitoarea aparţine literaturii române ori nu! Cum comentaţi?
– Despre Herta Müller m-am rostit: Ea, chiar dacă nu aparţine literaturii de limbă română (şi nici nu suferă din pricina asta), cu aura laureatului, a rostit nişte adevăruri – uitate în ultimii 20-30 ani, la noi – depre ravagiile comunismului, despre teroarea Terorităţii.
– Ce înseamnă pentru scriitorul Paul Goma o Românie normală?
– Nu ştiu ce înseamnă ,,o Românie normală”.
– Ce sfat aţi da tinerilor scriitori talentaţi?
– Sfaturi pentru tinerii scriitori? Să nu asculte sfaturile bătrânilor scriitori – de altfel, ştiu ei, junii, prin gene, să greşească foarte bine şi singuri.
– Vă mulţumim şi vă urăm multă sănătate!