Serafim – alergător de sine

Serafim a văzut că oamenii se uită la oamenii dintr-o cutie şi că oamenii din cutie sar şi se lungesc scuipă foc strigă unii la alţii se îmbrâncesc şi au mai multe femei Serafim era încurcat şi-a dus mâna la tâmplă a ameţit a căzut şi nu s-a mai ridicat – Citeşte mai departe!

Serafim a luat aşa cum era căzut la pământ a luat un băţ şi a desenat un cerc a lăcrimat ţărâna s-a făcut noroi în cerc se târa şarpele în noroi se arăta alt cerc iar în cercul acela umbra pământului

Din copacul primului poem cădeau frunze râdea Serafim cu gura până la ureche îşi pocnea genunchii se trăgea de sprâncene chiuia şi făcea ca toţi oamenii scotea limba bătea cu pumnii în cercul umed în cercul cercului rotitor de umbră a morţii

Şapte zile a umblat Serafim în bezna ochilor săi
…nici urmă de urmă